sărutul

Poemul dv are o energie vizionară clară și mizează pe un amestec îndrăzneț de sacru, istoric și erotic. Unele imagini sunt memorabile și surprind prin neobișnuit, iar fluxul liber dă senzația de genul de poem confesiune intensă. Totuși, e doar un punct de vedere, observ că textul pare pe alocuri mai degrabă acumulativ decât construit, iar emoția nu se adună constant spre un punct forte final. Un poem bun ce as vrea să îi dau steluță însă cred că necesită o selecție mai strictă a imaginilor, pentru a evita senzația de aglomerare ( sper că nu supăr ... și tocmai acum de sărbători).

E admirabilă imaginea din final, „vinovați de pedagogia divină / ne vom bea sufletele pe o rogojină”.
În rest, dincolo de faptul că apreciez autenticitatea trăirii, mi se pare că există unele locuri comunem cum ar fi: „salivele prelingându-se / dintr-o gură într-alta / ne erau sărate ca marea” sau „ai fi vrut să-mi bei sufletul / îți voi bea sufletul”. De asemenea, pentru corectitudine, ați putea elimina prepoziția „pentru” și pronumele personal „noi”, astfel încât să rămână doar formularea „ca noi să putem face dragoste”, Ar mai fi și altele dar țin de propria mea viziune estetică, iar aceasta, normal, nu coincide cu a dumneavostră.

„să facem dragoste”.
Adică versurile ar putea arăta stfel: „nu eram de părere / să facem dragoste / pe o rogojină”.
Cu scuzele de rigoare pentru intervenție, vă asigur că e departe de mine gândul de a vă oferi vreo variantă poetică, doar doream să ajut. Dumneavoastră puteți lăsa așa sau să găsiți o altă formulare conformă cu ceea ce ați dorit. Nu obișnuiesc să intru în intimitatea simțirii poetice a altcuiva.