clipa aceea adânc însămânțată-n memorie când

Cât mai sunt priviri care pot trece dincolo de realitatea zdrențuită cred că mai există și speranță.

Tare îmi place!

motivate de un vis care se vrea realitate, numai că realul devine franjurat și doar memoria asemenea unui burete poate absorbi ceea ce se vrea, după cum poate șterge ceea ce nu se vrea. Nu este un mit importanța buretelui, însă totodată devine semnificativă atunci când este vorba de memorie!
Finalul devine strălucitor în contradicție cu pustiul.
Este aici marca George Pașa care esențializează și justifică în doar câteva versuri un fapt, o clipă, o idee.
Motiv pentru care am apreciat!

O adevărată nestemată este acest poem.
Am savurat fiecare cuvânt, emoție, chiar și pauzele dintre cuvinte. Un poem scris frumos și delicat ca o respirație săvârșită în cel mai înalt punct al pământului.

Un poem sensibil și profund, cu imagini frumoase și o atmosferă interioară foarte bine transmisă. Finalul are o forță emoțională deosebită.

Cu prietenie

Monica-Mihaela, Ottilia, Antonia, Djamal,
Vă mulțumesc pentru comentarii și pentru aprecierea acestor versulețe! Vă doresc mult succes și sărbători liniștite!

Încerc sa descifrez cheia poemului tau, ca o corespondenta de front, despre ceva ce s-a intamplat si despre epilogul care asteapta un alchimist. Care nu esti, dar ai rabdare si timp. O sa incerc sa o reilustrez in consecinta. Pentru ca e de Secret Santa. Probabil intra mai pe seara. Felicitari.

Am ascultat lectura ta la „Secret sancta” și m-a surprins reinterpretarea textului. Mă refer, în special, la reluarea ultimelor trei versuri și înlocuirea, la acel bis, a sintagmei „moara pustiului” cu „moartea pustiului”. Prin această reinterpretare, ai dat o viziune mai optimistă finalului (mă rog, nici finalul meu nu s-a dorit a fi unul deprimant!).
Îți mulțumesc!