George Pașa

și "bostan" ar fi, (crește pe câmp, apare și în proverbe), însă, obserobserv că v-ați gândit la altceva, probabil "tigvă" ("tidvă"), cum a zis domnul Postolache.

V-am rugat cândva să evitam dialogul. Am zis intr-un comentariu precedent că textul este inferior altora ce mi-au fost recomandate, poate chiar unora rămase fără ecou. Însă, comentariile domnilor Mondea și Agheorghesei chiar sunt pertinente. Sigur, și al Amandei. Dacă doriți, chiar și al domniei voastre. Am spus că aici este un preambul pentru un poem în mai multe secvențe. Nu mă interesează gloria literară, scriu, în primul rând, pentru mine.
Ați spus ceea ce gândiți despre text, vă respect opinia, cred că este de ajuns. Nu mă las manipulat de nimeni.

cu variantele "deblă", "diblă"

Adriane, ceea ce spui mi-aduce aminte de un alt text de-ale mele care a făcut ceva vâlvă pe aici: „Clipa de iubire dintre o roză și albina din capul tău”, unde ideile se desfășoară pe o întindere mai mare, iar mesajul este ceva mai explicit, fiindcă există și referirea la acel zumzet.
De fapt, textul a plecat de la o întâmplare obișnuită, dublată de rememorarea cunoscutului vers din „Ideea” lui Camil Petrescu, ”Eu am văzut idei”. Sigur, aici e altceva decât la cunoscutul scriitor român. Întâmplarea este aceasta: mă întorceam, cândva prin iunie (nu mai știu care an) de la votare. Pe drum, un roi de musculițe m-a însoțit o bună bucată de vreme, după ce fusese alungat de insecticidele purjate de vreun legumicultor. Memoria mi-a jucat feste, fiindcă, inițial, am vizualizat un roi de țânțari, deși ei n-aveau ce căuta pe acolo, în plin soare. Oricum, nu m-am întrebat dacă acele musculițe fuseseră și ele la votare, dacă erau membre de partid sau apolitice, fiindcă nu mă interesa. (!)
Comentariul tău este bine aplicat pe text și, în plus, e plin de umor.
Sunt onorat de un asemenea semn de lectură. Îți mulțumesc!

Domnule Adrian Mondea, m-ați surprins puțin cu acest comentariu prin care ați făcut conexiuni și interpretări foarte apropiate de ceea ce am vrut să transmit. Am zis „puțin”, fiindcă v-am observat, de ceva timp, capacitatea analitică deosebită. Ați înțeles perfect mesajul textului. Mulțumesc este puțin spus.

Amanda, și interpretările tale sunt interesante. M-a amuzat relatarea despre roiurile de țânțari. Îți mulțumesc!

Doamnă Mitea, îmi pare rău că textul nu e pe placul dumneavoastră. Nu, textul nu e încadrat la poezie. Cealaltă secvență, da. Aici e doar un preambul. Poate altcândva veți găsi și poezie aici. Dacă nu, oferta site-ului e generoasă. Vă mulțumesc pentru opinie!

Domnilor Stănică și Caragea, le mulțumesc, de asemenea, pentru opinii. Nu, comparația rămâne așa. Fără ea, aș fi scris cu totul alt text.

La ultima intervenție pe un text de-ale dumneavoastră, am zis că nu mai comentez deloc. Nu sunteți atentă la prozodie și la punctuația corectă.
Mi-am dat seama când se întâmplă și de ce să puneți virgulă între subiect și predicat: aveți tendința de a încheia versurile cu virgulă, fie că este sau nu nevoie.
Aici, aveți trei situații când virgula nu e corect să fie utilizată la final de vers, dintre care două între subiect și predicat. Vă las pe dumneavoastră să găsiți unde ați greșit.

Până să te faci dresor de muște, mai bine dresezi țânțarii ăia, poate-poate devin niște idei mai de doamne-ajută! Glumesc, desigur, să nu strigi după mine „nuie!” sau chiar să-mi dai vreo gutuie!
E bine că ai umor. Ține-o tot așa. Mie mi-a plăcut textul, indiferent de ce vor spune unii sau alții. Până la urmă, când te iei prea în serios ca scriitor, poți da mai ușor chix, mai bine să nu te doară nici în „nix”.

Fără virgulă după „Fain”. Inițial, am vrut să spun: .Fain, Irino!”. Mă rog, tu ai înțeles, dar sunt vânători de greșeli pe aici. (!)

Mi-a plăcut cum ai trecut de la numele hotelului la senzația „atât de vie” a unui autentic miraj, greu de prins în cuvinte, de aceea și aproximarea prin acea succesiune de comparații și definiții poetice. Este aici o tehnică poetică fină și de bun gust literar. Un început ușor umoristic, cu o stare de confuzie, continuată prin ceea ce am spus mai sus.
Fain, text, Irino!

„simbolistica”, nu „simbolismul”; „în mod expres delimitate”, „mi-am zis”

Aș pleca întâi de la simbolismul moliei, cu diversele sale interpretări la diverse popoare: în interpretarea viselor, molia neagră e simbol al morții, iar cea albă, al norocului; semnifică și inima unei persoane iubitoare (la scandinavi), sufletul căutător la luminii și adevărului (în miturile grecești al lui Psyche și al lui Eros), metamorfoza, sufletul care caută lumina adevărului etc. Toate semnificațiile s-ar potrivi, mai mult sau mai puțin, contextului poetic de aici, însă, ultimele două mi se par a avea cele mai multe trăsături distinctive adecvate.
Există aici o nostalgie a începuturilor, dar și o limpezire a sensului existenței, în cuvinte puține, dar pline de înțelepciune. avem, citind textul acesta, revelația unor adevăruri existențiale. Limitarea existenței trupești nu împiedică totuși accesul la împărtășirea din lumină. Ființe fragile și efemere, asemenea moliilor, rătăcitori uneori prin lume, găsim, de avem puterea sufletească și înțelegerea, calea către adevăratul sine. Ai impresia că poemul este pe două voci, chiar dacă acestea nu sunt expres delimitate în text: una, a Creatorului; alta, umană, dar la fel de primitoare, a micului Demiurg (poetul).
Trecând peste răutățile unora sau altora, aș zice că acele două comparații simple sunt extrem de sugestive și adecvate contextului, ba chiar au și un fel de blândețe a expresiei, dincolo de simbolistica peștelui sau a mânzului.
Structural și compozițional, textul este bine închegat.
Sunt multe de spus, dar nu vreau să transform un comentariu de text într-o analiză. Am citit de azi dimineață textul și am zis să-mi fac timp și pentru el, fiindcă merită, indiferent dacă interesează sau nu pe cineva opinia mea.

Ieși, cum altfel! Numele dulcelui târg moldovean. Felicitări, Amanda!

Utilizatorul Ionuț Caragea se face că n-a înțeles ce am spus, de fapt: " textul se apără singur de țânțari" înseamnă că nu ia în seamă ideile agasante care îl înconjoară și se axează pe ceea ce este esențial. Din păcate, am fost nevoit să divulg o idee a textului.

dacă tot ați amintit de "țiba!", regionalism de care știam, e vorba, mai degrabă, de Țebea.

"analizând obiectiv textul"

E cetatea Teba.

Tot ce pot să spun, analizând textul obiectiv, ca și când n-ar fi fost scris de mine, este că-i inferior altor texte de-ale mele recomandate pe Agonia. Însă, editorul poate vede mai bine decât mine unele virtuți ale sale. De fapt, cum se vede și din încadrare, aici sunt doar niște gânduri, ca un fel de preambul pentru altele, mult diferite, pe care le voi posta sau nu pe site.

regional se spune așa. Variantă: tivai!

mai e și "tiva!".

Habar n-ai pe câți n-am înfruntat pentru aprecieri nefondate, inclusiv pe un fost editor de pe aici. Și da, textul chiar se apără singur, fiindcă spune cu totul altceva. Ipocrizia oricum nu e la mine. Fii sănătos!