Portretul

Din clipa în care te-am cunoscut, lumea mea a devenit nouă. Căutam, fără să știu ce caut. Alergam, fără să știu de ce. Priveam lumea prin ochi care nu vedeau bine. Acum lumea mea are culori, florile au miros, am aripi pentru că tu exiști. Nimic nu e permis, nimic nu e interzis. Sunt cu lumea în război pentru tine, și pot câștiga doar cu un singur aliat: TU. Ar trebui să știi, ar trebui să simți, ar trebui să nu mă judeci cum dansez, dar vreau să dansezi cu mine. Ei pot să râdă. Ei pot să fie supărați pe fericirea mea și poate a ta. Fiecare om strălucește acolo unde îi este locul. Eu strălucesc alături de tine și visez un foc puternic în tine, doar când ești cu mine… Abia aștept să îți cunosc trupul milimetru cu milimetru, să îl simt cu buzele, să gust celulele tale. Abia aștept să aud inima ta cum bate sub urechea mea, aplecat peste căldura pieptului tău. Nu vreau să mă grăbesc, dar vreau să te grăbesc să simți ce simt. Nu vreau să dau un nume atât de repede sentimentelor mele, de teamă să nu se piardă magia lor. Îmi recunoști cuvintele pe care le strig acum către lume, cuvintele care au fost doar pentru tine? Le strig, să judece și ei, să vie avocații mei care să-mi susțină pledoaria în fața ta, să te înduplece să simți ce simt. Am desenat pe față ceva de care m-am speriat. M-am întrebat de ce mi se schimonosesc buzele și se întind spre urechi. M-am uitat de multe ori în oglindă și am văzut, am revăzut ceva ce dispăruse de mult: Fericire! Și, tu, nu ai vrut să faci nimic pentru asta, ai fost tu. Și eu mă arunc de pe munte, cu capul înainte, convins că pot să zbor dacă tu îmi dai aripile de care am nevoie.