oricum trăiești mai mult decât discursul

nu-mi trebuie vreun motor de căutare să te găsesc

apelez la naturalul dor se declanșează instant

și-ncet mi te-apropii cu pas duios de balerină

de parcă n-ai atinge pământul ci ai pluti

prin aerul în care ni se încheagă povestea

nu-mi pasă de ce-ai fost în altă viață fie și Elena

din Troia care-a declanșat gelozia turbulentă

mistuitoare a cetății las-o pe eroina lui Zografi

căutându-și tatăl cu mintea în cealaltă dimensiune

rămâi aici măcar atât cât va ține discursul acesta

cu propria-i ordine prevăzută de astre chiar dacă

nu voi mai ști să-ți întorc zâmbetul pe buze lacrima

în colțul ochiului fericirea în inimă și toate celelalte

știu nu pot obișnui discursul să aibă propria-i memorie

să te fixeze în pagini (nu floare pusă la presat nici fluture

în insectar doar emoție vis și culoare) am învățat să transformăm

timpii morți în pauze de respirație îndeajuns de credibile

pentru aceasta nu avem nevoie de lumile multiple

vom vedea unde vom trece și când