câte nostalgii poate stârni un banal creion!

dar păstrez așa pentru ritm. În plus, ar fi o exprimare cacofonică „cu creionul”.
Da, e din viață. Am mai înflorit eu, că nu mai știam exact cum am reacționat. Sau, de fapt, ceea ce-mi zic e în imaginația de acum, retrăind cele de atunci. Da, un profesor cu adevărat de neuitat!

"dar păstrez așa pentru ritm" - am recitit şi înţeleg ritmul interior.
" ar fi o exprimare cacofonică „cu creionul" - nici prin definiţie nu e o exprimare cacofonică. Ca să nu mai spun că, dpmdv şi al altora, cacofonia nu există. E un balaur de fum care duce la alte construcţii cu adevărat apocaliptice.

Respect opinia ta. Exagerăm uneori cu asta. Defect profesional, de care încă nu m-am dezbărat.

perdelele din ferestre - e cam explicativ din ferestre. Ne abate atenţia de la personificarea perdelelor, ferestrele oferind o imagine suplimentară, care scade din intensitatea emoţională.

rămânea așa mult-mult, - mult-mult e în plus. Plus că nu e deloc poetic.

substantivul profesorul din strofa a doua şi a patra poate dispărea, fiind înlocuit de pronume. Astfel se păstrează msiterul până la sfârşit, când veniţi cu relevarea personajului. Ba chiar aş sugera înlăturarea profesorului şi la sfârşit, fiindcă sala de clasă creează deja contextul, iar cititorul îşi dă seama, fără să mai fie vorba de explicaţii suplimentare. Mai ales că le oferiţi în subtitlu.

În rest, un text cam modest, cam copilăros, dar dacă e scris pentru a face parte dintr-o carte de copii, e o idee foarte bună!

Numai de bine!

Poemul dumneavoastra, domnule George Pașa, ne duce catre o meditație delicată asupra întâlnirii cu geniul artistic și cu acea formă rară de prezență care transcende timpul, aici, întruchipată aici de figura unui profesor. Subtilă și tandră, vocea dumneavostra poetică, domnule George Pașa, urmărește firul unei trăiri intime, în care ne primiti si pe noi, cititorii dv, in care gesturi simple, aparent banale – „ața sa trecea prin cele mai diverse note” – devin poarta spre universuri spirituale elevate, dincolo de …Apoi ironia blândă („nu mustăci, Geo!”) temperează reveria, dar nu o nu ii scade din traire; dimpotrivă, o umanizează. Profesorul devine o prezență aproape sacrală, capabilă să „compună ceva” sau să audă „vreo fugă de Bach”, să nască armonie din gesturi cotidiene. Muzica – sugerată prin „ritornelă, nocturnă, menuet” – devine limbajul invizibil prin care ființa se exprimă dincolo de cuvinte. Finalul poemului dv trăit este profund metafizic. Alături de profesor, „trăiam ieșirea din timp” – o frază care spune totul despre acea experiență de balet, de grație, în care cunoașterea nu este doar transmisă, *ci trăită*. „Zvâcnirea ființei” urmată de „resemnarea întoarcerii pe pământ” marchează revenirea din starea de grație, o întoarcere de la starea melancolică la starea reala. Poezia dv. e o odă discretă adusă mentorului și momentului suspendat pe care îl creează: un profesor care nu predă doar informație, ci oferă *întâlnirea cu sensul și frumusețea*.

O reverență tăcută în fața vocației pedagogice autentice – aceea care nu doar formează, ci atinge ființa și o transformă.

De fapt, steluța ar merita-o comentariul adăugat de tine, în fața căruia mă înclin, este deosebit de profund. Ați surprins foarte bine demersul meu creator. Mulțumesc!