taim i'ngra leat

şi mă mir cum de nu au fost apreciate, fiindcă merită cu prisosinţă. În primul rând, nu mai există rimele acelea care duceau textul în alt teritoriu, cel al muzicii hip-hop. Acum, eşti mai mult pe direcţia Ritsos ca stil, torent, dragoste, profunzime, şi nu mă refer doar la sonata lunii din textul tău şi la sonata clarului de lună, care îi aparţine lui. În orice caz, salut revenirea ta pe site, textele tale actuale sunt pe gustul meu şi te felicit! Ţine-o tot aşa!

mie mi-a placut mult poemul acesta. m-a impresionat prin forța lui senzorială. e un poem al iubirii trăite visceral, dincolo de cuvinte, într-un limbaj al trupului, al dorinței și al absenței. mi-au placut imaginile si firescul spunerii, — limba care linge carnea înghețată, palma care mângâie limbile focului toate construiesc o imagine a dragostei ca ritual de contopire și sacrificiu. iar finalul e deosebit. cu mesajul de sânge, închide poemul într-o emoție brută. felicitari. stea.

cred că parerea mea despre cum sunt receptate textele mele poate fi puțin revizuită. După ce trece o perioada, de multe ori constat ca am texte mai bune sau mai putin bune. functie de ce stare am avut cand am scris, de ce am citit anterior, de ce referinte am avut.

eu nu pot decat sa ma bucur ca munca mea se vede si ca produce efecte.

Multumiri!

si mie imi place acea parte.

iar despre Ofelia, uluit dar cu incredere. ce naste din pisica...

Cred că este cazul să recitești ghidul de acordare a steluțelor. Nu este cazul să alcătuiești ”o majoritate de propoziții formată din citate din text - dacă cineva vrea să recitească o poate face chiar pe text, nu e nevoie să cităm fragmente întregi decât dacă un comentariu elaborat are neapărată nevoie să puncteze ceva printr-un citat” într-un comentariu.
Nu suntem absurzi să cerem analize sau comentarii literare pentru acordarea steluțelor, dar, fie și într-o frază, ar fi bine să spui prin ce se distinge textul avut în vedere.
Comentariul nu este în afara subiectului, dar nici nu este suficient de convingător pentru a acorda semnul de remarcare.
Nu voi retrage și această steluță, să nu crezi că avem ceva cu tine sau cu autorul remarcat.

Domnule Paşa,

Vǎ mulțumesc pentru atenționare, este bine primită, îmi cer scuze fiindcă nu am scris un comentariu elaborat şi convingător pe text (de cele mai multe ori din cauza timpului meu limitat), așadar elaborez în cele ce urmează:

Un poem despre forța spectaculară a dragostei, cu puternice imagini vizuale şi senzoriale:

“limba asta a mea de carne care uneori nu vrea să spună nimic” […]

“limba asta care mă ispitește să ling carne înghețată
pînă amorțește și se face ca tălpile schiurilor,
doar alunecă din tăcere în tăcere că despre iubire uneori nu se poate vorbi decît
așa cum vorbesc statuile și picturile și sincopele în muzică”

Poetul sculptează acest poem, face o paralelă cu un dezastru natural actual, aducând lumea interioară în toate suprafețele posibile, inundabile și fără posibilitate de salvare.

“despre iubire se tace ca lacrimile prelinse pe obraji ca apa pe pereții salinei”

Cuvinte stau de veghe, martori ai suferinței ce naște și mistuie inima poetului până la extaz:

“dacă aș fi un topor, aș vrea să fii copacul, să fie asta iubirea noastră
eu înfipt în rana ta, tu, primindu-mă, acceptîndu-mă
amîndoi ne facem datoria și nu ne mai doare pentru că ne iubim,
sîntem îmbrățișați, sfîrșim și ne iubim
nu poate fi nimic mai frumos decît focul în care ne topim […]”

Acest poem este o confesiune ce trece peste toate granițele naturale numai să ajungă în inima celei alese:

“eu nu ți-aș pune un mesaj scris într-o sticlă în mare
aș picura doar niște sînge în ea și dacă din întîmplare ar ajunge la tine și ai gusta
cu siguranță ai ști ce-i amarul, ce-i durerea.”

Un poem ce convinge pânǎ la ultima emoție, pânǎ la ultimul cuvânt.