Poezie

recviem pentru o inutilitate lascivă străpunsă de neobositul trident al lui neptun

2 min lectură·22 iunie 2025

Mediu

când se pătrunde printre caneluri de scoică

splendețea verii consumată-n trombă

nu mai e mare peste coaja lumii

să-și șteargă amintirea precum iarna prunii

timizi, chirciți în rând pe-aliniamentul cadastral

cu rol tranșant de-a ține loc de val

fără să-și compromită-a lor menire

umbrar, dar și derulator de zile.

se insinuează, cum ziceam, un iz de sare

adus pe blăni de câini jilavi trecuți prin boale

și semănat cățelelor în falii macre

prin jurământul năbădăii sacre, iar alteori,

în funcție de bâzdâcul lunii presupuse

ni se insinuează-un zvon de armonii induse de

interacția dintre forma care e și forma care nu-i,

de umbra lăcrimată pe pervaz de sub gutui.

ca o chemare irizată-n neputința adipoasă,

precum un șarpe fără căpătâi săpând sub casă,

la vadra ce amar nu seacă ne trimite sărătura

și ca un beduin uscat, sorbind, zărim montura

cu far și pescăruși atroci și pere de clepsidră sparte

ițite din nisip de-a gata moarte

cum fură clipele epuizate fără rost

în colonii unde proscrisă-i marea ca un moft.

când se pătrunde printre caneluri de scoică

splendețea verii consumată-n trombă

nu mai e chip de-nțelepciune milenară

până și cea mai mică delăsare dă să doară,

neinventate sunt distanțele care refuză

să ne încerce nerăbdarea perpelită-n spuză,

iar imediatul megieș e biet fapt consumat,

prescrise-s toate când de valul mării ești chemat.

când se pătrunde printre caneluri de scoică

splendețea verii consumată-n trombă

gorniști ultimativi vestesc decesul perspectivei,

sinapse de pe tușă triumfă, cer respect,

colbul suflându-l de pe spețele francizei

primordialei noastre veri cu-’amsii și porumb fiert.

trăim din nou în miezul și-n vâltoarea unui ev entropic

oricât ne-am strădui să forjăm viața nonutopic.

052.090

Despre aceasta lucrare

Autor: Bogdan Geana
Tip: Poezie
Cuvinte: 275
Citire: 2 min
Versuri: 40
Actualizat: 28 feb. 2026

Cum sa citezi

Bogdan Geana. “recviem pentru o inutilitate lascivă străpunsă de neobositul trident al lui neptun.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bogdan-geana/poezie/14191380/recviem-pentru-o-inutilitate-lasciva-strapunsa-de-neobositul-trident-al-lui-neptun

Comentarii (5)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

GP George Pașa✓22 iun. 2025

Ai reușit aici un text demn de apreciat, nu atât prin ceea ce spui (deși nu e de ici, de colo acest dor de mare estival), ci, îndeosebi, prin cum spui. Un juxtalism de calitate, în care intertextul se conturează admirabil prin topirea referințelor în conglomeratul formă-conținut, nu printr-o simplă alăturare (aglutinare). Dintre structurile cu intertext mi-au plăcut în special cele din final, unde „evul aprins” al lui Labiș face corp comun cu „viața (trăită) nonutopic” din „testamentul” către urmași al unui alt urmaș al „evului aprins”.
Inegalitatea unora dintre versuri și alternanța ritmurilor nu deranjează. Am lecturat în gând și mi s-a părut și acest aspect în regulă.
Prin urmare, dau o roșioară de la Moara.

P.s. Am acceptat și forma „atroci” a unui adjectiv invariabil. O licență poetică era necesară acolo din necesități prozodice.

GP George Pașa✓22 iun. 2025

A se citi enunțul final așa: „O licență poetică era necesară acolo din rațiuni prozodice.

Distincție acordată

EK Erika Eugenia Keller✓23 iun. 2025

Poezia reușește să creeze un spațiu de reflecție tensionat între moment și permanență.Un text dens și construit pe o succesiune de imagini ce solicită o lectură atentă și stratificată.Cam toate poemele domnului Bogdan Geana sunt grele si cu numeroase trimiteri culturale, mitologice și filozofice.Stilul este rafinat si susținut de o logică internă coerentă. Nu e o poezie care se oferă cu ușurință, ci una care solicită – și recompensează – efortul interpretativ.Gasim accente mitologice „tridentul lui Neptun”, biologice „caneluri de scoică” și antropologice „colonii unde proscrisă-i marea ca un moFT". De asemenea mi-a placut si „Trăim din nou în miezul și-n vâltoarea unui ev entropic” ce exprimă o stare de haos și degradare generalizată. Ca o concluzie pot spune ca o vad ca o poezie densă, cu o încărcătură simbolică și culturală remarcabilă, care se lasă pătrunsă doar printr-o lectură atentă și recitire, neaparat recitire. Versurile construiesc un univers semantic complex, greu de descifrat la prima vedere, dar care recompensează cititorul răbdător cu imagini puternice și reflecții profunde.Las o steluta ca semn de apreciere in modul de reprezentare asupra fragilității existenței și asupra unei epoci marcate de pierdere și dezolare, dar și de o încercare tenace de supraviețuire și sens.

OI Ovidiu Isan✓24 iun. 2025

a contrastului dintre lasciva regenerare a naturii în bucuriile omenești și sterilitatea din ” ... montura/cu far și pescăruși atroci și pere de clepsidră sparte/ ițite din nisip de-a gata moarte / cum fură clipele epuizate fără rost /în colonii unde proscrisă-i marea ca un moft.”
Nu pot să nu remarc trimiterea subtilă din prima fantastică strofă la tradiționala și binecuvântata noastră țuică, decantare a valurilor mării
sau poate a scoicilor, căci și sâmburul de prună seamănă a scoică. Cei drept, cu caneluri închise ce se deschid ”în a lor menire”. Cu felicitări și mulțumiri pentru recviem!

SB Sergiu Burlescu✓27 iun. 2025

Citind acest poem, am simțit că pășesc într-un labirint marin și metafizic în același timp, o topografie a verii consumate până la ultima ei irizație, transformată în „săratură”, „beduini uscați” și „clepsidre sparte”. Textul pulsează de o poeticitate grea, densă, aproape barocă în imagistică, dar subtil echilibrată de un ton ironic și auto-reflexiv.
Versurile se aștern ca o plajă încrețită de gânduri, cu sclipiri fulgurante: „interacția dintre forma care e și forma care nu-i” e un vers aproape heideggerian, o întrebare despre Ființă camuflată sub umorul mușcător al „bâzdâcul lunii” sau al „blănurilor de câini jilavi”.
Și totuși, în această deconstrucție a verii ca simbol și senzație, se păstrează un fel de nostalgie dureroasă, ca o rană solară. Poemul e o elegie a efemerului, dar și o revoltă împotriva domesticirii lui.
Un text care nu se lasă îmblânzit, care cere să fie recitit, digerat, răsucit pe limbă — poem aspru și tulburător, deopotrivă cerebral și visceral.