George Pașa

Vă mulțumesc pentru comentariu! Credeam că nu mai vede nimeni „vechitura” asta. Este un text la care țin, deși tind, în ultimul timp, să mă eliberez parțial, dacă nu total, de „schelele” și „protezele” intertextuale specifice optzecismului.

Acum, după ce am reușit să mă detașez de el, privit în perspectiva mai largă a creației mele, normal că am exagerat când am spus că e un text foarte bun. Poate a fost doar o provocare, văzând că, inițial, ați spus că „e mai mult un joc de-a poezia”. (!) La chestia aceasta am replicat eu. Sigur, nu ar fi fost cu supărare, cititorul e liber să spună ce crede despre un text. Dar a doua oară, deși pătrundeți foarte bine în atmosfera, în semantica și semiotica textului, parcă spuneți ceva total opus. De aici, ajung la concluzia că oricare text poate fi lăudat dacă nu ținem cont și de ceea ce aduce el nou, ca viziune, limbaj, sensuri. Or, tocmai elementele novatoare consider că fac un text reușit. Nu e cazul și aici.
Înțeleg punctul dumneavoastră de vedere și îl respect. Vă mulțumesc!

Îmi place cum este structurat textul, existând un liant bun între secvențe. Vocile din fiecare secvență sunt bine dirijate de acea voce unificatoare din off.
Creația de față amintește de E. Cioran, prin atmosferă, paradox, filosofie poetică și doza necesară de umor negru. Iar finalul este unul neașteptat și foarte bun.
La nivel stilistic, textul nu excelează prin noutate a tropilor. Elementele novatoare țin, mai degrabă, de Weltanschauung.

Ați tot făcut modificări, dar mai mult pentru corectarea textului. Ceea ce am spus inițial nu retractez, adică avem de-a face aici cu un imaginar suprarealist de calitate, cu un dicteu bine controlat. Nu știu dacă știați, dar textul fusese recomandat, însă, în urma modificărilor, au apărut greșeli de ortografie, de aceea am renunțat să îi readaug steluța roșie.
Ar mai fi o imagine din prima secvență unde cred că se pierde coerența: „trec caii în galop estompat și strivesc corola de minuni a lumii, ci vibrațiile lui propagate în nimic, sub scuza unei urgențe de singularitate.”
Adaug totuși steluța galbenă, fiindcă textul merită evidențiat.

Mă mir că dumneavoastră, care sunteți adeptă a psihologismului în interpretarea textelor, ați rămas doar la structura „de suprafață”. Dincolo de acel amuzament de suprafață, este condiția tragică a creatorului. Las modestia deoparte și spun că aici este un text foarte bun, dar își găsește mai greu cititorul. Glumesc, dar nu prea mult. (!)

Vă mulțumesc pentru semnul de lectură. Onorat.

Vă mulțumesc tuturor pentru semnele de lectură! Sunt onorat. Uneori, mi se întâmplă să rămân fără grai atunci când îmi este apreciat un text. Sincer, am senzația ciudată că aș fi vinovat cu ceva. (!)

Acesta este unul dintre textele care mi-au plăcut mai mult din volumul "tușe de cuvinte", în special prin ultimele cinci versuri, ceva mai sensibile.

Da, e un text bazat pe retrăire. Chiar și "jocul" acela al numelor nu este întâmplător. Cum am zis într-un comentariu precedent, rămân la părerea că textul este așa și-așa, dar nu înseamnă că nu apreciez punctul tău de vedere. Poate sunt, uneori, prea exigent cu scrisul meu.
Mulțumesc!

Erika, pașadine scriu de prin 2007. Prin urmare, nu e ceva chiar nou. E drept, la început, limbajul, chiar așa concentrat, era predominant metaforic. Acum, uneori, mai renunț la metafora sintagmatică în favoarea reflexivității și sugestiei
Îți mulțumesc pentru impresie!

pentru unele greșeli de redactare: oniristă, copilălărie (de parcă aș fi vrut un calambur între c-o pilă, copilă și c-o pălărie!).

este o eroare de redactare: astă în loc de ăsta.

La momentul publicării sale, știu că am vrut să recomand textul acesta, dar am ezitat, fiindcă mi se părea că maniera aceasta de a scrie e prea puțin poetică și există prea multă ocultare. Însă, mi-am dat seama, ascultându-te și cum reciți, că și tipul acesta de scriitură poate rezista foarte bine și în ne-limitele poeticului. Ca tip de sensibilitate, nu și ca tehnici poetice, te-aș apropia de Ofelia Prodan, care tot așa dă în scrisul său impresia de cinism, dar, de fapt, este doar o aparență, fiindcă în realitate astfel se ascunde o sensibilitate exacerbată.
Textul de față m-a impresionat, în primul rând, prin modul în care împletești imaginarul de sorginte suprarealistă și oniristă cu cel mai pur realism. Adică faptul că un pat incomod de la o locație de cazare produce asemenea stări și revelații poetice mi se pare ceva ieșit din comun, în sensul bun al cuvântului. Senzația de vertij cauzată de durere, „visele” însoțite parcă de o stare hipnotică și regresia în copilălărie, toate într-un limbaj oscilând între ironie și bufonadă, corespondența între inelele saltelei și cele ale lui Saturn, toate acestea asigură originalitate viziunii poetice și, implicit, scriiturii.
Apreciez!

Îți mulțumesc pentru opinie! Este un punct de vedere interesant.

Mai degrabă de N. Stănescu, prin titlu, care e o parafrază după cel al marelui meu înaintaș ploieștean.

Nu, nu e vreo influență, e altceva. Dacă te uiți mai atentă, nu valurile sunt necunoscutele. Altfel, stimez creația regretatului meu prieten, chiar dacă rareori scrierile noastre se apropie.

„ne cunoscuserăm”.

eliminați și virgula aceea dintre subiect și predicat. Și respectul pentru limba română ar trebui să fie în fibra oricărui creator.

Se știe că nu sunt un fan al poeziei dumneavoastră, dar sunt de acord cu opțiunea dumneavoastră de a publica poeziile în volume. Am citit cele două cărți și v-am spus în mod sincer că, dacă ați fi făcut o selecție mai severă, ar fi fost niștă cărți bune.
Nici eu nu am scris pentru bani, ca alții, ci din vocație. Faptul că nu am vândut foarte multe cărți (deși primele două volume s-au epuizat rapid, mai ales al doilea) nu m-a afectat nicidecum, fiindcă și eu am bucuria de a dărui cărți.
Deși părerea mea nu contează pentru dumneavoastră, totuși, am ținut să-mi spun opinia despre cele mărturisite aici.

„lui Liviu”, nu „șui”!