pensia

Mi-a venit în minte cum pisicile/câinii ajung să împrumute din personalitatea stăpânilor. Nu e glumă. Pensia nu avea cum să fie altfel decât ironică și spirituală într-un text cu un umor inconfundabil, dublat de reflecție ușor amară.
Typo în ultimul vers:
„plătiți, sau ca de obicei, pe caiet?"

Oricum plătiți, pensia ca și poezia: e scumpă la vedere.

Genial! Pensia are traume, filosofie și replici mai bune ca un actor de stand-up.
Și tot ea ține lecții de economie aplicată: „ce-i în mână e minciună și zboară ca vrabia impozitată” : ))))) : ))))
Noroc cu coniacul — singurul medicament nerecunoscut de CAS, dar aprobat de Rolling Stones!
„Plătiți sau, ca de obicei, pe caiet?” e un final care spune tot.

Amanda, Ottilia, Erika, Dorin - mă onorează trecerea voastră pe aici și interpretarea în cheie corectă a textului (care oricum, nu este codat). Ar fi fost elegant să răspund fiecăruia în parte, nu la grămadă, dar toți ați surprins aceeași idee, ați văzut același mesaj, în notă (auto)ironică.
Vă mulțumesc!

Să vezi luna asta că e și mai anemică!
Textul ăsta pare scris după o rețetă de-a ta de succes: mai trimiți la un filosof antic, la câte o băutură spirtoasă, luată „pe caiet”. Oricum, și mie mi-a plăcut personificarea pensiei, și la început, și când devine enervantă, că vrea să te ia cu ghicitori și proverbe, dar mai ales când se adresează cu „tataie”.
În rest, las pe cei mai pricepuți să facă analize pe text și alte cele. Mie îmi place creația șui Liviu și știu că poate scrie și mai bine de atât.
Cu stimă,
„protejatul” (!)

„lui Liviu”, nu „șui”!

George, ai citit în cheia corectă. Onorat de trecere și semn. Scuze pentru întârziere, sunt în vacanță, intru mai rar.

Abia acum am citit comentariul tău, Claudiu. Îmi cer scuze, în ultima vreme am intrat mai rar pe site. Prezența și intervenția ta obiectivă pe text mă onorează.