Gabriela Petrache

...păun, păun...clipocea păuna jucîndu-se cu piesele de puzzle colorate în infinite nuanțe, aranjîndu-le și re-aranjîndu-le cu migală, în echilibru pînă la o viitoare cunoaștere, fără dubii și sigură de echilibristica mersului pe noduri fără noduri. doar lin. ramul de alun doar o nuielușă subțire cu miracolul la purtător, în cuminte așteptare, deocamdată îți urmez sfatul, depăn firul, poveste cu poveste pînă s-o coace înscînteierea în noduri fără pericol de incendiu. pas cu pas, culoare după culoare, cum mătăniile. ascult povestea și mulțumesc pentru oamenii pe care mi I-a dăruit aproape.

cu drag,

Victor,
da, îmi amintesc, tu îmi vorbeai iar eu ascultam, GP – într-un anumit fel – bisturiul decupa felii din bunele intenții, îndulcindu-le preț de o octavă, pînă la găsirea unei portițe către o altfel de liniște. sau liniștire a spiritelor.
mulțumesc pentru că ești. aproape.

Ela,
tu știi să vezi într-un mod altfel, nu mă miră, de aceea și orice alte cuvinte sînt de prisos. tu ai ales. și eu am ales. și miroase a mentă :)
mulțumesc pentru cum știi să (mă) vezi, pe curînd,

“hei cici și iar cici
nu răpci și nu stîrci
că de-atîta răpcicat
te îngaimi necucuscat”

poate că experimentul nu e nou dar pe mine întotdeauna m-a fascinat disponibilitatea – altora, pentru că mie îmi lipsește cu desăvîrșire - de a inventa cuvinte, nume care să mai și aibă sonorități muzicale plus darul de a mă face să mă pierd în poveste, poveste care poate fi oricum, mă poate purta oriunde și de care mă pot bucura cum pe un copil jocul.

clepitînd minunîndu-mă ,
cu pufet

Venind de la serviciu, aseară, am descoperit orașul împodobit de sărbătoare, luminite și culori, am simțit în aer mirosul Crăciunului și ceva din bucuria iernii sau a iernilor de altădată. Peste starea asta s-au suprapus altele, foiță peste foiță s-a mai suprapus o imagine dintr-un vis de demult în care eram o sferă în colțul tavanului și priveam de sus, la mine, dormind. Probabil așa arată uneori detașarea.:)
Alina, Maria, vă mulțumesc pentru cuvintele dăruite.

Percep poemul tău ca pe o reamintire a simplității, un fel de chemare către noi înșine într-o atmosferă de basm spus simplu, în și de liniștea valurilor, liniștea mișcării, înaintare și armonie. Nici eu nu percep ultimul vers ca fiind pretențios, mai mult îmi pare un adevăr intim, o altă reamintire și ar putea fi perceput altfel doar în măsura în care sîntem fiecare dintre noi mai intro sau mai extrovertiti:) Am citit de aseară poemul, dar peste noapte i-am dorit o steluță și dacă poate n-am justificat îndeajuns gestul este și pentru că nu-mi place să disec atunci cînd citesc cu sufletul.

nu știu de ce am senzația, cel puțin așa am perceput eu, că scena aceasta se petrece noaptea. ca și cum mergînd noaptea pe o stradă puțin luminată, zăpada scîrțiind sub picioare, aș fi fost izbită de căldura și lumina năvălind brusc pe o usă deschisă chiar atunci. nu știu cum miros anemomenele, dar poemul tău mi-a amintit o senzație de demult, atunci era dimineață, mergeam pe stradă și deodată am simțit impulsul de a deschide brațele și de a îmbrățișa lumea. toată.
mulțumesc pentru că mi-ai amintit și ...te citesc, am intuiția că mă vei surprinde mereu cu ceva.

Ioana, mă tot frămînt de ceva timp dacă să-mi las o părere aici sau nu și mai ales cum să o fac ca să nu fiu percepută greșit. Am citit poemul de ieri, din punctul meu de vedere este un poem bun, nu mai bun și nici mai rău decît altele. Dacă aș fi fost prima care să acorde o steluță, i-aș fi acordat pentru a lumina drumul, pentru că citindu-l mi-am spus, iată vești, vești bune dinspre Ioana, a pășit peste un prag și merge mai departe, se simte din cuvinte că s-a desprins de pre_texte, cuvintele sînt mai libere, mai ușoare, au tendința să-și ia zborul. Am citit și comentariile, nu vreau să comentez comentarii, chiar și cele ce par răutăcioase pot fi decojite pînă rămîne o sămînță bună, porția de zîmbet, dacă faci abstracție de lipsa de sensibilitate aparentă sau poate a empatiei, mai corect. Eu
chiar cred că orice rău are și o parte bună, uneori e mai utilă o scuturătură bună pentru a te desprinde și a continua drumul decît mîngîieri ce întrețin o stare căldicică, staționară. M-am lungit deja prea mult, ce vreau să spun e că am considerat pozitiv faptul că poemul transmite o stare, un suflu, o privire asupra unui anumit moment...dar...mai departe, odată închisă pagina nu știu cu cît am rămas din ea sau din el, poemul. Știu doar că vremurile acestea care ne parcurg vor trece și vom reveni, un pic altfel, un pic schimbați însă tot noi, iar cei pentru care contează cu adevărat ne vor fi acceptat așa cum sîntem. Am simțit că trebuia să spun astea, nu mă întreba de ce :) și...dacă mai ai loc pentru un prieten, cînd vei dori, ID - lebragia66 (la fel si e-mail @ yahoo.fr).

cu prietenie,

treceam pe aici și am văzut că mai era un scaun liber, am intrat, pot să iau loc? am vești dinspre viață. oamenii sînt la fel. o duc bine. o duc prost. se mișcă. unii aleargă. fac copii. unii cîntă. alții privesc în gol. unii colorează ziduri. alții le sparg. vezi? nimic nou. e viața.
am ajuns aici mergînd pe firul unui comentariu, să fie întîmplare că am nimerit într-un muzeu? acum vreo două ore începusem să scriu ceva despre...singurătăți în fel și chip. a trebuit să las creionul deoparte pentru niscaiva treburi urgente. poate o să continui în altă zi. azi imi ajunge vizita la muzeu. las cîteva rînduri în caietul de oaspeți și semnez auriu/albastru :)

\"amintește-ți vagul nu poate fi stabil decât sub o aparentă îmblânzire.\" uneori avem nevoie de un răgaz, un timp al nostru pentru a ne scufunda în noi înșine ca să putem merge mai departe. sau ca să facem o alegere. înstăpînirea sau umbra. vagostabilul este un preparat din plante, calmant ușor, în tratamentul hiperexcitabilității cardiace, în absența oricărei afecțiuni cardiace. dar tu știi asta. iar eu am făcut o alegere. rămîn. pentru că dincolo de toate asperitățile ceea ce rămîne are o altă valoare. e aur curat. și la asta nu renunț. din fericire pentru caii liberi, împușcați doar cu lumină.
îți mulțumesc pentru cuvinte și pentru o prezență mereu aproape.

După o absență prin locurile astea popsesc aici. te regăsesc un pic altfel, înțelepțit parcă. sau o fi toamna? altfel, plăcut poem, fă-mi loc pe piatră, lîngă tine, să așteptăm ninsorile sau să colorăm cuvintele pînă la o altă nuanță a albului :)

Citind textul acesta incă de dimineață, nu m-am putut abține să nu zîmbesc, minunîndu-mă de simetria unor stări, în special cu cîțiva oameni de pe site mi se întîmplă. Scrisesem ceva destul de asemănător, ca idee, cu o zi înainte, n-am mai avut starea de a continua, am lăsat la stadiul de schiță sperînd să pot continua azi. N-am mai, însă am postat acum, așa cum era conturat în creion. În paranteză fie spus, tu îi spui Turn, eu o numesc peșteră, cred că e același lucru, am și o anumită teorie a peșterii, Alina știe :), dar n-am s-o spun aici. Nu putem descuia turnul, nici da la o parte bolovanul de la ușa peșterii și nici nu putem face abstracție de el. Există, se întîmplă, poate niște răbdare și tutun să mai ajute :). Ai punctat esențialul în final - \"că undeva continuăm să ne fim teferi în toate culorile începutului\".

Alina, nu știu dacă plecările toate sînt de leac, știu doar că sînt. și da, după, rămîn lumini dar și umbre , rămîne de văzut in ce proporție și ce putem alege; sau...de către ce sîntem aleși. Încă mai practic optimismul ca sport de performanță :)

Daniela, ca de obicei, între noi nu e nevoie de multe cuvinte ca să știm în ce ape ne scăldăm și mai e nevoie oare să spun că m-ai impresionat?

Mulțumesc pentru prezența voastră aici și acum.

într-adevăr, există o anumită simplitate aici care îmi place, probabil de asta aveam nevoie acum, însă ce vreau să-ți spun este că titlul mi se pare o găselniță minunată, aș spune că face cît restul poemului :)

există în toate scrierile tale un tumult, un clocot, o forță care se dezlănțuie și te prinde în torent, vrei sau nu curgi odată cu el și poate de aceea am ales pînă acum să tac. fără semne. acesta este mai personal decît altele dar l-am simțit pînă în adînc, departe. aproape că te invidiez, la modul pozitiv desigur, pentru șuvoiul ăsta de vitalitate care curge din toate cuvintele tale.
azi aleg să nu tac, îl recomand.

Felicitări Daniela, felicitări Virgil, mă bucur pentru (re)confirmarea voastră. Într-adevăr, am primit vestea și m-am bucurat într-un mod aproape personal, ca pentru reușita cuiva din familie. Văd că mai sînt și alții care simt la fel, e clar, acest spațiu și-a depășit limitele unui simplu atelier, sîntem aproape o familie :)

Felicitări încă o dată și la cît mai multe alte succese.

cu prietenie,

sîntem mai mulți cei care ne putem alinia, mai temporar sau mai permanent după putință la acest soi de frig. dacă te ajută cu ceva, ți-aș aminti că frigul poate fi privit și ca fiind pozitiv, un soi de sistem de auto-protecție cu declanșare automată, de conservare pînă la următoarea explozie solară. totul curge, nimic nu e imuabil, reluăm de la primul pas. dacă nu putem face altcum, hai să savurăm frigul pînă cînd vor pocni din nou mugurii. dacă noi ne pierdem încrederea , există totuși undeva, cineva care crede și pentru noi.

cu bine,

noi am vorbit puțin azi și nu știi că o prietenă mi-a dăruit dimineață două pietre. cred că o calcedonie și un agat, au culoarea albastru verzui, culoarea mării. apoi totul se derulează rapid, ca într-un film, cu sonorul la minim. m-a atins în mod special acest poem personal, dar nu am să-ți spun aici de ce. vreau doar să mulțumesc unui om care știe să asculte în șoaptă \" printr-o muzică în care nu există noapte. \"

...obișnuiam să adunăm vreascuri împreună dar istoria se scria singură pe fire de nisip
cu ochii în miezul focului viu lăsam să se cearnă depărtările de îndepărtări
numărînd în șoaptă treptele pînă la poarta somnului
nu puteam face aproape nimic
altcineva alegea pentru noi sau poate glasul tainic ne conducea către locul în care nu mai urlau lupii
un instinct primar ne lipea fruntea de pămînt ce-o fi să fie
înțelepciunea și metaforele se livrau acum la calup cine are urechi de auzit să audă
cei transparenți învățau să leviteze pe marginea frunzei de nuc
lăsînd celor mai mici firimiturile rămase de la masa porumbeilor

...n-am venit să spun \"vezi, știam eu...\" ci doar constat o schimbare, deși același, diferit în ultimele texte, cumva mai dens...esența și...bine ales titlul, se potrivește perfect ;)

La multi ani, cu zimbete si lumina :)
Inca o amprenta - si aici - pentru toate cercurile concentrice, pentru toate zilele si noptile de veghe la capatiiul cuvintelor, simtirile si presimtirile si ametelile si ghionturile...stii tu care :P, adica, zimbete si urari de numai bine pentru un prieten de suflet.

Elena, mulțumesc pentru cuvintele tale \"în loc de comentariu\", să ne cititm cu bine.

Liviu, știu, acolo m-am poticnit și eu, pînă să postez așa cum e am încercat alte cîteva variante încercînd să evit alăturarea aceea supărătoare, dar nu m-a mulțumit sensul, am sacrificat forma de dragul mesajului pînă cînd voi fi mai inspirată.

Mulțumesc pentru părere.