Jumping alive

\"respirația prin noduri putea să doară pînă la atît de violet
cît să poată cuprinde ca într-o plecare de leac
o ardere de tot
faptul de a fi devenit din ce în ce mai invizibilă\"

Finalul poemului devine Secretul Doctorului Honigberger, din ce în ce mai invizibili, pentru acea plecare de leac (nu mereu plecările sunt de leac?) din care rămân umbre și mai ales lumini. Frumos poemul tău, deosebit.

din punctul meu de vedere e remarcabil finalul, prin nota de geamat innabusit in cosul pieptului si cu dintii stransi, sa nu se vada, sa nu...

...sa nu vada nimeni , mersul e acelasi, strazile sunt aceleasi, ba chiar si fetele celor din cale par aceleasi, singur eu-l isi poarta cocoasa ascunsa pe dinauntru, desi, nu-i asa, uite ce mandra imi tin capul, nu va spun voua, nu va arat voua, nu vreau sa ma mai arat, nu slabiciunile mele, nu patimilor mele, nu...

...jumpingul e din tine in tine, din afara inauntru. ochii inchisi, peretele apropiindu-se, stingandu-se.
restul sunt undeva departe, cei care ti-au legat capatul bungee-ului. (oricare va fi fost acel rest)

...deocamdata tin ochii stransi si buzele stranse. ce va fi la final de jumping eu inca nu stiu. poate cel de sus.
inceputul oricarui salt e o mica moarte, desi finalul fiecaruia poate ca nu e intotdeauna o renastere.
limita pana la care se intinde coarda.

iar Gabriela simte asta.

Alina, nu știu dacă plecările toate sînt de leac, știu doar că sînt. și da, după, rămîn lumini dar și umbre , rămîne de văzut in ce proporție și ce putem alege; sau...de către ce sîntem aleși. Încă mai practic optimismul ca sport de performanță :)

Daniela, ca de obicei, între noi nu e nevoie de multe cuvinte ca să știm în ce ape ne scăldăm și mai e nevoie oare să spun că m-ai impresionat?

Mulțumesc pentru prezența voastră aici și acum.