Turnul

\"uneori bărbatul meu se închide în turn
de-acolo îmi ninge câteodată și-mi plouă
de-acolo se despică timpul și pornesc toamnele ca niște soli înjunghiați pe la spate\"

Tu lasă-i semnele tale în alb, el îți va lăsa toamnele în ziduri, tu vei scoate cărămizile de la suprafață, mulțumindu-vă și cu atât. Și orice început e înscris doar acolo unde zidul se face singurătate în cer.

Și iar nu am putut să tac, cred că știi deja de ce.

Ela

Ioana, o ceață, un abur îmi plutește peste turnul acesta. Semn cu batista albă, sau gînduri - de ce nu?! Un fel de regret al culorilor începutului. M-ai făcut să mă întreb și cred că pre_textul tău și-a atins scopul în ce mă privește.

bănuit de o înălțime stranie, aproape dumnezeiască,
e posibil ca bărbatul din turn să arunce uneori
nu doar ninsori
nu doar ploi
ci și frânghii

să sugrume zidurile
să urce aerul întru respir

eu știu că nu ne mulțumim cu atât
eu știu că a fi teferi nu e nu
nu e de ajuns

li

Povestea multor femei se regăsește aici. Sunt sigură. Turnul acela parcă e destinat bărbaților, dacă s-ar numi \"turnă\" ar fi pentru femei.

Încântată!
Cu drag!

Ai și tu parte de un taciturn, un introvertit.Din când în cînd nevoia de singurătate ne face să ne închidem fiecare în turnurile noastre.În general femeia este cea care sesizează pericolul răcirii relației și intervine cu ceva deosebit care să stabilească un pod de comunicare între turnuri.E greu când ușa unuia din turnuri e prea grea sau puțin ruginită.Doar dragostea poate și dorința de a continua poate prelungi acel moment de sclipire de retrezire la viață.Podul trebuie din păcate reconstruit de mii de ori în viață.Grea și dureroasă temă.Cu prietenie, Anne-Marie.

Citind textul acesta incă de dimineață, nu m-am putut abține să nu zîmbesc, minunîndu-mă de simetria unor stări, în special cu cîțiva oameni de pe site mi se întîmplă. Scrisesem ceva destul de asemănător, ca idee, cu o zi înainte, n-am mai avut starea de a continua, am lăsat la stadiul de schiță sperînd să pot continua azi. N-am mai, însă am postat acum, așa cum era conturat în creion. În paranteză fie spus, tu îi spui Turn, eu o numesc peșteră, cred că e același lucru, am și o anumită teorie a peșterii, Alina știe :), dar n-am s-o spun aici. Nu putem descuia turnul, nici da la o parte bolovanul de la ușa peșterii și nici nu putem face abstracție de el. Există, se întîmplă, poate niște răbdare și tutun să mai ajute :). Ai punctat esențialul în final - \"că undeva continuăm să ne fim teferi în toate culorile începutului\".

Ela, voi face cum spui. cred că e așa cum spui tu, zidul se face singurătate în cer...mă bucur mult că ai trecut pe la mine.

Elia, începuturile sunt întotdeauna strălucitoare și foarte vii. nu regret încă...

Li, draga mea, știu că nu e de ajuns. știu. mulțumesc!

Trandafirașule, mi-a plăcut cum ai spus-o. turna și turnul...:)

Anne-Marie, e vorba doar de o îndepărtare. poate că eu cred prea mult în iubire?...

Gabriela, mă bucur că ai zâmbit, că ai rezonat. mă duc să citesc despre \"teoria peșterii\"...:)

si pietrele fac pui.
aseaza piatra pe piatra, ioana!
si-atunci iar vor fi inceputuri si iar vor fi culori...
lasa praful si pulberile pentru castelele nisipurilor, ca sa aiba copiii unde decora cu scoicile..

drag,
Linea

Așa am perceput și eu poemul dar am greșit spunând că femeia face tot posibilul să stabilească... trebuia să spun să restabilească un pod de comunicare.Chiar și pentru clipa aceea de răcire câteodată trebuie să lupți.Totul de fapt depinde de vigoarea relației.Nu?

Dana, în fiecare zi e un început...undeva. mă bucur mult că ai trecut pe la mine. mulțumesc.

Anne-Marie, nu știu dacă pot să lupt. cred că e mai mult o chestiune de credință. eu cred în iubire, după cum mai spuneam. Da.mulțumesc.