Strani Amori

O zi prea caldă pentru a mai putea respira. Aștept ploaia pentru că nu pot scrie altfel. Cum poți scrie tu, Ela, pe vara asta atât de caldă, o întrebam în vremea săptămânii trecute și a acesteia, cât timp a scris cele 12 Apariții. Mesaj de la Ela: Primul din doisprezece. Am zâmbit și m-am înfiorat în mine, de unde știe Ela de 12, acest număr fascinant, stea polară oriunde, oricând aș fi. Ela nu știe, știe doar ce simt eu. E cel puțin straniu să știi când cuiva îi e foame sau când mănâncă sau când e supărat sau când e fericit sau să te doară capul pentru că pe celălalt îl doare capul, amănunte din acestea, lipsite de importanța vremii, ci doar a curgerii zilelor. Și nu trebuie să îl iubești pe celălalt ca pe un iubit, îți e de ajuns să îi atingi sufletul prin cuvinte, pentru ca toate acestea să se întâmple. * Dincolo de metafore, există un real al virtualului. Niciodată, niciunde nu am întâlnit oameni atât de minunați ca aici, în comunitatea poezie.ro. Cu toate micile și marile bucurii și supărări de fiecare zi, cu ia nivelul dă nivelul, cu de ce nu ai recomandat un text sau de ce ai recomandat un text sau tu de ce nu mai scrii, păi mă retrag, mă detașez, te detașezi pentru că e luna în descreștere, las\' că te atașezi la loc în câteva zile, nu, eu plec de tot, nu plecaaa sau drum bun, pune-mi te rog câteva texte retrase la loc, bine, îți pun, dar să nu se mai întâmple, peste două luni se întâmplă, numai bine m-am obișnuit, ei sunt oamenii și îi recunoști după clone :)). * Știi, cel mai aiurea te simți când îți spune cineva, n-am știut că e ziua ta azi, te rog să mă ierți, nu știam. Parcă ai sta în fața lui și nu ai ști ce să faci cu mâinile, dacă le bagi în buzunare, e nepoliticos. Rămâi cu o senzație lipicioasă pe suflet. Pentru că așteptai tocmai de la prietenul sau prietena ta primele cuvinte frumoase. Pentru că așteptările sunt ca și amăgirile. Ca atunci când mama sau tatăl tău ar uita că azi e ziua ta. Așa e și cu prietenii, uneori îi simți mai aproape decât îți sunt părinții și frații. Dacă nu cumva asta e încă o iluzie. Cineva, un prieten de demult, îmi spunea, alina, prieteniile sunt contextuale, Închide site-ul și închide, pentru o clipă, pleoapele: cu câți vei mai rămâne prieteni. Eu voi rămâne cu amprentele tale pe inimă. Da, ale tale, cel care citești aici, acum. Voi ști că ai trecut prin mine ca printr-un aparat de rezonanță magnetică. * Am citit ce mi-ai scris tu. Sunt proiecții ale mele acolo, în cuvintele tale, e așa cum mă vezi tu pe mine, sunt eu acolo. Te cuprind în adâncul meu, pentru că trăiesc un cult pentru cei care mă iubesc, pentru dragostea lor, așa cum simt respectul pentru dragostea lui Dumnezeu, El mă iubește pentru că tu ești aici, în inima mea. * Și tu când mai scrii, nu mai scriu, aștept să plouă, să văd picăturile de ploaie în băltoaca de pe acoperișul casei de peste drum, așa cum priveam ploile prin fereastra bunicilor din orașul în care m-am născut acum 33 de ani. Bunicii au plecat de acolo, am plecat și noi, în curând vom pleca de tot, vor rămâne o casă și o stradă, mari cât o inimă.