Alina T. (Manole)

citeam ultimul capitol încă o dată din carte nu-mi rămăsese altceva între mâini paginile rupte făcuseră insulă autorul însuși părea că se destramă în poza cu grimasă de pe contracopertă nu

știi gheara care se înfige sub umăr și trage de fibră răsucește carnea și o desparte cu scrâșnet de pe oase apoi se rupe de tine și pleacă precum o amintire dureroasa de mesaj trimis Lui pe

Doamne-ajută sufletului meu și scapă-l de pierzanie femeia din fața ochilor mei e oglindă de pacate și râde, cum râde Doamne de mă ajunge la os îmi sfredelește inima și curg fie-ți milă de mine

suntem cea mai nefericită combinație perfectă unisonul unicolorul unimiscarea deschidem gurile ies săruturi umbra noastră e număr prim în reflexie suprapusă nu mă divid de tine pentru că

am un iubit pe marginea lumii stă, se uită copernicește în zare și spune „acum te-aș fi sărutat” eu îi trimit un zambet și spun că am un pat de os în care-l aștept el scrie cu mâinile dintr-un

cuvintele se freacă de mine îmi ating subunghiile apoi pleacă boeme pe la tine pe ceafă se fac nod în gât se desfac și adapă două nopți de sex virtual pentru ca apoi să facă depuneri cocon de

mă transform în cale lactee și curg umplu bidoane cufere pet-uri beciuri cavouri mariane și țevi de tun mă revărs cu nepotolită sete de armistițiu lumea e un svaiter de glonț un pocnet de

de o vreme-ncoace un greier îmi dă târcoale cum se face noapte-n palmă vine să ia corzi din linia vieții exact atunci când mâna vrea drum către tâmplă scoate un sunet mic, miiic, ca de rugină

tablou: țăran cu spatele țipă la oaie acuarela a tresărit de asta podul are nod oaia tace sac: la adăpost trag fermoarele e cald înăuntru din ce în ce mai puțin aer moare și

închid ochii 135 de pași cât să amețești privind pentru doi viața capătă sens fiecare nișă de asfalt fiecare denivelare mi-o îndrumi mai lin sub picioare te afli într-un dublu contur cu

n-au trecut orele toate din noapte stau cu brațele întinse în cer amorțite de muzică acolo sus îngerii ascultă house țopăiala lor îmi apasă umerii puțin câte puțin cu hormoni de piatră îmi

începe noaptea umbrele se dezmorțesc pe verticala felinarelor silabisim grafitti cu rime deșănțate salut ai o țigară salut ai 1 leu facem chetă nu primim pomană onorabilii pe la spate le

cu fluture pe coapsă preling pe lângă tine un parfum de așternut copt îmbrățișările nu mai erup doar se răsfață aș culege din pom amintirea noastră înainte ca frunzele să se ususce în devălmășia

lasă-mă să-ți scriu despre ultima țigară în roșul-violet al soarelui ascuns în zarea furtunii mă simt într-o cușcă udă și clară de jur împrejur continente de ploi în mijlocul lor stau în aburi

când m-am ridicat viața mi s-a părut ca rămâne acolo ținându-se strâns de brațele scaunului cu gura amorțită strâmb n-aveam motive autentice să plec dar vezi tu parcă prea curgeau din pahar în

respir verde și mă urc în șa am găsit un singur ponei trist pentru spirala în care mă mișc nechează ca și când ar purta moartea în spate eu îl bat cu mâna pe grumaz ai răbdare îmi intră

la mine vin fluturii să moară în pudra de zahăr sunt gretel și fratele meu a murit demult pun caramel la încheietura ferestrelor să chem bondarii amintirile mele dulci...cutremurul pereților din

ce frumos îmi iei sub pretextul de dragoste fiecare spațiu care îmi apaține îl cucerești îmbufnat ca și când ar durea lucrurile pe care le port tu nu vrei să te apese nimic din ce nu-i al tău și

ochești luna și tragi n-ai nimerit așa cum n-ai atins partea aceea din mine care plânge sparg porți succesive mă rostogolesc paznicii țipă și ei după arme n-am pretenții nu vreau să te

întunericul cu tine are ceva special devii fosforescent acoperi anii care au trecut nu știu cum să te fac să taci să vorbești mai rar să întrebi mai puțin îmi examinezi capacitatea de-a fi

ne bălăngănim picioarele în lateral călare pe linia orizontului într-o parte de viața într-o parte e visul „să alunecăm sau să ne aruncăm?” timpul s-a transformat în punct strălucitor deasupra

împachetez dă-mi ceva de-al tău o durere poate din cea mai mare promisiune eșuată un ciob poate din oglinda în care linia orizontului putea fi trecută cu piciorul …dincolo aveam doi copii și