Glontele tău care nu mai vine

text construit pe o structură oarecum prăfuită, la prima vedere și ăsta ar fi cumva reproșul major - ea e (în) lună, el o cheamă cumva și tra la la, ea coboară (blând?), chiar dacă strâmbă un pic din nas la început :D.
în fine, ultimul vers aruncă un text în penibil sau îl salvează, aici funcționând a doua variantă, lucru care deschide și perspective textului.
un singur vers extrem de explicit și muuuuult prea dulceag, mai ales că nici nu era necesar în economia constructului, textul câștigând mai mult fără el - \"așa cum n-ai atins partea aceea din mine care plânge\".
în rest, pe structura simplă de care am amintit un pic răutăcios (față de care armele paznicilor au din nou un rol salvator), textul e bun, cu versuri ce au o adresare directă, o mimează mai bine spus, în ciuda unui vag ermetism ori poate doar implicații ale unor mitologii subînțelese și a evaziunilor utilizate.
mișto ...