Împachetez mon cher

împachetez dă-mi ceva de-al tău o durere poate din cea mai mare promisiune eșuată un ciob poate din oglinda în care linia orizontului putea fi trecută cu piciorul …dincolo aveam doi copii și cenacluri literare până s-a spart… ți-am lăsat pe covor prima pată de sânge curcubeu în soarele ăsta poți imagina orice mai puțin fericirea cu mine pe jos putea să ne stropească dezvirginarea îngerilor n-am fi simțit nici dacă ne-ar fi îngropat de vii sau orice altceva din superlativele care îmbrăcau nopțile flux și reflux ții minte cum adunam petale uscate și tu le aruncai la coș nu te scriam pentru că îmi erai simbiont mă culcam cu tine mă-ngropam cu tine mă-nnecam interminabil de trist împachetez mai e loc de o nostalgie să nu uit țigările ca și data trecută m-aș putea întoarce pentru un viciu evident dragul meu că suferi m-ar dezamăgi o negație ultima nesinceritate cu asta să plec?!