poem în tempera

Un poem bun. Nu mă împac însă cu \"zidurile așteptării\" și cu finalul, bine realizat ca metaforă dar care vine ca o concluzie și parcă pune un punct în loc că lase puncte de suspensie.

Constructie buna, cu unele mici poticnele, suparatoare pentru urechea mea: \"nimic nu ne-ar fi putut opri\",\"sau într-un ochi de iguană tânără\". Se simte ca exista traire dincolo de cuvinte, dar limbajul stil \"clatite infoiate\" nu sustine si nu lasa sa treaca trairea. Din acest motiv cred ca senzatiile trec \"intr-un camion verde\" fara sa apuce sa se cimenteze. Totul e turnat de-a valma si probabil de aici vine nevoia de constructii bombastice, care sa echilibreze balanta intre fond si forma.
Plus ca sunt unele versuri de-a dreptul copilaresti (\"restul lumii ar fi împietrit sub semnul nostru astral\") demne de orice oracol.
Retin si eu acel \"linistea fecunda toate clipele\". Cam putin insa pentru atatea stelute. Dar poate sunt date pentru intreaga activitate :).

asadar...\"linistea devora toate clipele\"...ne afläm care va sä zicä in plin act amoros...isä...fecund...nu asa oricum si la repezealä...poeta...martorä...mai are putin si se urcä pe pereti...noroc cä nu se aflä in tramvai sau in tren sau in vacoaneee...cä de fricä...(a uitat sä-si cumpere bilet) ar fi särit din mers si supäratä pe sotietate ar fi inceput sä dea cu sanii in stanga si dreapta panä s-ar fi fäcut rosii ca macii in plinä varä...iubitul eroinei care este insäsi poeta...suferä niste metamorfozäri de-adreptul gingashe...prima datä e salcäm...si nu stim prea bine de ceee...poate cä se gandeste la un salcäm inflorit...sau la esenta tare a lemnului cu care creste salcamul...apoi tot el iubitul devune camion...si nu de ori care...verde...pentru cä i-a rämas incä culoare de la salcäm...metamorfoza nu s-a sävarsit pe deplin si poeta se si gräbeste sä se ingemäneze cu iubitul devenind doi siamezi dräguti de mai mare dragul...trunchiul il au in comun in vreme ce membrele sunt separate si prin urmare fac ce vor cu ele...apoi..inchisi undeva...iubita si iubitul incep un dialog nuptial care sunä ca la starea civilä...el zice da...ea zice da...si se iau...panä la adanci bätranete
orice inceput e greu...bine cä si-au dat atat de simplu acordul...apoi perechea...coplesitä de prea multä fericire
pune la cale o sinucidere...scena e deosebit de reusitä...
hotäräsc sä se oträveascä cu vopsea...violet...netaforä reusitä...stim cu totii cä violetul e rosul care moare... dar de ce \"tempera\"...tempera e o vopsea pe bazä de apä...nu poti sä mori dacä o bei nici dacä vrei...cred cä aici era nevoie de o vopsea pe bazä de diluant ...sau ulei de in cat mai vechi...sau mäcar acril cä tot nu stie nimeni din ce-i fäcut...moartea ar fi autenticä mai dramaticä si mai putin teatralä...dar...existä si un dar...locul in care se petrece scena mortii este o gäselnitä reusitä...autoarea nu foloseste un cavou asa cum ar fi fäcut shakespeare si se gandeste la o barcä pe valuri inspumate...pe un fond muzical de vals...iatä o imagine profund romanticä...sau devine imediat postmodernä si il invitä pe iubit in ochiul unei iguane...acuma de ce ...\"iguanä\" ...cand ar fi putut sä spunä gushter cä tot se mai gäseshte pe la marginea bucurestilor si iubitul ar fi inteles mai repede despre ce e vorba...totusi ...vopseaua de culoare violetä incepe sä-si facä efectul chiar tempera fiind (emulsia a fost fäcutä cu albus de sarpe veninos...vipera cu corn care se gäseste in muntii poaiana ruscä sau in delta dunärii...dincolo de satul murighiol intre ruinele unei vechi cetätzi bizantine...deci...autoarea ar fi putut sä facä o otravä atat de ...cum sä-i spuneeem...subtilä...färä sä fie nevoitä sä o importe taman din indepärtata californie...
si cum spuneam otrava aceasta dibace isi face efectul...autorii sinuciderii se sufocä din ce in ce mai tare..tusesc uscat...mai au timp sä spunä fiecare cate un cuvant care au rolul de a misca foarte tare cititorul...ea zice da..el zice da...nu deranjeazä cä autoare se repetä...dimpotrivä ...repetitia aici devine figurä de stil...eroii se tin de manä in ultima clipä...si cortina de fier cade...si in ultima clipä sesizäm cä pe ea este pictatä o naturä staticä cu ceas de masä si pepene plesnit...dacä nu ne inseläm...tehnica abordatä este...si nu intamplätor ...tot tempera...compozitia se inchide in cer precum la marii autori si nu se terminä in coadä de peste precum la micii autori...sala se ridicä in picioare...si peste spectatori cade din tavan prin niste orificii special fäcute...o plaie de stele...

nu ma impac cu sfarsitul. nu vreau. el m-a implorat, iarta-ma! eu nu si nu. tu nu scriai asa... ce se intampla cu tine? nu zic nici bine nici rau.
pe curand.

e un text foarte frumos, doar \"barca pe valuri...\" strică un pic armonia. nu de alta, dar mi se pare că invocă un cadru prea idilic pentru tonul grav al poemului.

Ioana, mă tot frămînt de ceva timp dacă să-mi las o părere aici sau nu și mai ales cum să o fac ca să nu fiu percepută greșit. Am citit poemul de ieri, din punctul meu de vedere este un poem bun, nu mai bun și nici mai rău decît altele. Dacă aș fi fost prima care să acorde o steluță, i-aș fi acordat pentru a lumina drumul, pentru că citindu-l mi-am spus, iată vești, vești bune dinspre Ioana, a pășit peste un prag și merge mai departe, se simte din cuvinte că s-a desprins de pre_texte, cuvintele sînt mai libere, mai ușoare, au tendința să-și ia zborul. Am citit și comentariile, nu vreau să comentez comentarii, chiar și cele ce par răutăcioase pot fi decojite pînă rămîne o sămînță bună, porția de zîmbet, dacă faci abstracție de lipsa de sensibilitate aparentă sau poate a empatiei, mai corect. Eu
chiar cred că orice rău are și o parte bună, uneori e mai utilă o scuturătură bună pentru a te desprinde și a continua drumul decît mîngîieri ce întrețin o stare căldicică, staționară. M-am lungit deja prea mult, ce vreau să spun e că am considerat pozitiv faptul că poemul transmite o stare, un suflu, o privire asupra unui anumit moment...dar...mai departe, odată închisă pagina nu știu cu cît am rămas din ea sau din el, poemul. Știu doar că vremurile acestea care ne parcurg vor trece și vom reveni, un pic altfel, un pic schimbați însă tot noi, iar cei pentru care contează cu adevărat ne vor fi acceptat așa cum sîntem. Am simțit că trebuia să spun astea, nu mă întreba de ce :) și...dacă mai ai loc pentru un prieten, cînd vei dori, ID - lebragia66 (la fel si e-mail @ yahoo.fr).

cu prietenie,

Cosmin,îmi place mult tăcerea ta...mulțumesc!

Florin, și eu mă bucur mult că treci pe la mine. s-ar putea să fie așa în ceea ce privește iguana aceea, dar știi și tu că atunci când scrii nu te poți detașa de propriile simboluri chiar dacă ele devin obositoare pentru ceilalți. cel puțin eu nu pot. mai treci.

Liviu, cu \"zidurile așteptării\" așa uzate cum sunt am ajuns să mă împac. finalul e foarte discutabil. e printre puținele texte la care cam premeditat finalul. e un punct. e un final retezat. se vede că ai ochi de profesionist:) ai pus degetul direct pe rană...:)

Ela, țin neapărat să-ți spun că mă uimește felul în care mi-ai citit textul. e foarte important pentru mine să am feedbackul acesta al rezonanței cu ceea ce scriu. cred că tu ai înțeles perfect. îți mulțumesc mult!

Mircea, am reușit să citesc printre foarte multe puncte de suspensie, un scenariu pe care l-ai scris pornind de la textul meu. se pare că el te inspiră într-un anumit fel. o fi bun la ceva totuși...:)

Costin, nici eu nu mă prea împac cu finalul ăsta retezat, după cum spuneam, dar am simțit nevoia să-l tai. eu nu scriam așa...cum?

Olga, mă bucură enorm prezența ta aici. într-o zi îți voi spune de ce. până atunci îți spun că valsul e prezent aici din mai multe motive, unul este ușor ironic, altul este un fel de ritm în contratimp, pe care l-ai sesizat ca disarmonic și mai sunt câteva ce țin de intimitatea textului. mulțumesc mult! te mai aștept.

Gabriela, mă bucur că te-ai hotărât să-mi lași mesajul, că ai sesizat o oarecare schimbare. pragurile sunt la tot pasul. le trec mai ușor sau mai greu. ai dreptate acesta este un text oarecare. un moment dintr-o zi oarecare. important e să-mi rămână fiecare în memorie ca o bornă. desigur, mai am loc...:)

vă mulțumesc!
cu drag,
ioana.

Cristian, îmi pare rău că nu se vede mesajul de cuvinte. unora le plac clătitele se pare :) cred că se găsește câte ceva și pentru tine pe-aici. poate un camion verde...
te mai aștept cu sugestii. mulțumesc.
ioana.

\"timpul a plesnit zemos ca un pepene\" imi place teribil de mult cum suna.
Poezia, daca ar fi perfecta, n-am observa-o, n-am vedea-o, n-am gusta-o, n-am atinge-o ....

Marius, mă bucur că ți-a plăcut textul meu. nimic nu e perfect. ce bine că nimic nu e perfect! nu?