Seara anemonelor

nu știu de ce am senzația, cel puțin așa am perceput eu, că scena aceasta se petrece noaptea. ca și cum mergînd noaptea pe o stradă puțin luminată, zăpada scîrțiind sub picioare, aș fi fost izbită de căldura și lumina năvălind brusc pe o usă deschisă chiar atunci. nu știu cum miros anemomenele, dar poemul tău mi-a amintit o senzație de demult, atunci era dimineață, mergeam pe stradă și deodată am simțit impulsul de a deschide brațele și de a îmbrățișa lumea. toată.
mulțumesc pentru că mi-ai amintit și ...te citesc, am intuiția că mă vei surprinde mereu cu ceva.

Senzatia aceasta am avut-o si eu de cateva ori in anii copilariei intr-adevar e ceva cu totul aparte ,noaptea parca e magica si nu esti sigur daca visezi sau traiesti cu adevarat .Probabil acesta e acel moment in care se deschide cerul.Poezia a fost compusa pe strada ,cand treceam pe langa o femeie ce statea in frig si vindea flori.
Am avut dar numai o fractiune din acea senzatie(cu toate ca intentia nu a fost sa o descriu ).Multumesc de comentariu si gandurile frumoase.
Marian

Începând de azi, textele tale vor intra automat pe site. Te rog să ai grijă la editarea lor și a comentariilor. Completează-ți biografia, pentru a putea fi promovat în continuare.
Frumos poem. Felicitări!

Alina multumesc de nivel si de parere ,a fost o adevarata surpriza.Sper sa nu dezamagesc.
Marian

Am si eu o intrebare: cum arata anemonele, vorbesc foarte serios, chiar nu stiu?!

Pe langa asta, textul arata bine.

Multumesc

Dana o sa pun pe site cu prima ocazie o poza cu anemone .Multumesc de comentariu si te mai astept.
Marian