Masa absenței

- Doriți o răcoritoare, domnule? - Nu, îl vreau sec. - Cu sau fără gheață? - Azi dimineață am vorbit cu Dumnezeu, i-am spus că îl vreau sec, dar el îmi povestea despre gheață. Nu înțeleg de ce mereu dimineața, aș vrea să fie seară și tu să fii plecată. - Da? Unde? - Vă mai servesc cu ceva, domnule? - Da, mă țineai de mână și îmi șopteai ceva. Dar nu îmi amintesc ce. - Atât de departe!? Încep să nu mai înțeleg nimic. Și eu care credeam că... - Știu doar că îți sclipeau ochii. Da, probabil ai dreptate, poate că de la vin. - O doriți în sânge, domnule? - Mi-e dor de absență. Când o să mor, vreau să ajung în raiul absenților. Ce imagine, un rai ca o absență nemărginită! - ...timpul e un om viclean. Ajung să cred că e același prost pentru toți. Cel puțin pentru tine. Când te-ai uitat ultima oară în oglindă? Ești un monstru ținut la o temperatură necorespunzătoare. - Ce dulce ispită e marea absență. - Domnul de la masa alăturată vă urează la mulți ani și o căsnicie cât mai lungă, plină de împliniri. - Da, și marea cea cu multe clipe mi se-ntindea între suflet și seară. Seara, o! dar seara, cu rochia ei transparentă ți se urcă din nisip pe piele și stă acolo o viață întreagă. - Da, domnule, o să-i transmit imediat. - Suntem un cuplu fericit, nu-i așa? Hai, te rog, spune că da! - Atunci, timpul se oprește o singură dată în viață. Sânii ei te învelesc cu răcoare și ea îți zâmbește. Spune-mi, tu ai simțit vreodată seara? - Eram sigură că o să-mi spui asta, ești cinic. - Ce păcat! Dacă vrei, poți să pleci fără mine, ne vedem după ce răsare soarele. - Domnule, mai doriți ceva? - Da, o băutură răcoritoare. - Îmi pare rău, domnule, dar barul s-a închis. Sunteți ultimul client. - Atunci ar trebui să plec. - Domnule, și restaurantul s-a închis, nu mai puteți pleca.