Folea Maria

așa e înainte de răsărit, aproape liniște, aproape lumină mă duci de mână prin casă spre geamul din bucătărie și-l deschizi larg; se văd mitropolia, mcdonaldsul, miroase a praf și-a toamnă iar

Mă mai dau la o parte din mine și-atunci Pielea mi se întinde elastică, să facă loc Oricui. Chiar morții. Și pielea asta Elastică știe atât de multe povești- cu cât se întinde Mai mult, cu atât

când vreau să te ating în fiecare fel e cum aș atinge ploaia fără s-o pot strânge între degete și-n serile în care mă ghemuiesc în tine obiectele îmi joacă haotic prin fața ochilor până devin un

așa e de fiecare dată când îți scoți tricoul pentru mine și-apoi când ajung acasă obosită și urmele buzelor tale mi se desenează singure pe tot corpul și când palmele îmi miros a tine și

concluzia că dumnezeul meu e un regizor nebun nu-mi vindecă răni. nu-mi vindecă nevoia bolnavă de-a defini lucruri așadar mi te transform într-un blender pe care-l înfig în castronul disocierilor

x.Intro-(știind că vei vedea) la început a fost liniștea. infinită-plăcută-moale în care mi-ai făcut loc și-am privit cuvintele alunecând oarecum leneș; apoi le-ai dat forme & dimensiuni și-n

Sunt mii de cuvinte învălmășindu-se în căutarea cuiva care să le strige. Pentru că și răsăriturile se transformă în apusuri și apusurile în răsărituri și tot așa ca-ntr-un sens giratoriu fără intrări

În locul despre care ți-am tot vorbit nu-ți mai poți recunoaște nici măcar amintirile. Acolo poți trece prin corpul tău la fel de zgomotos și violent ca printr-un capac de sticlă doar că în loc să

poți să-mi locuiești pielea mai bine decât aș face-o eu vreodată și poți să-mi folosești mâinile ca să te dezlegi când vrei poți să-mi coși buzele cu sârmă ca să-mi păstrezi cuvintele

la început mi-a fost frică dar asta nu l-a oprit a continuat să-mi vorbească pe tonul ăla monoton liniștitor cu vocea lui joasă încolăcindu-mi vertebrele reci mi-am apropiat genunchii

\"mi-e frică de fluturi, de păduri, de pești. pentru că acum în loc de ochi am două boabe uriașe de strugure negru.\" spre mare se ajunge pe o scară abruptă de piatră cu balustradă metalică

câteodată aș vrea să știu dacă plăcerea pe care o simți împletindu-mi codițe înainte de a mă trânti pe gresie pleacă din ceva ce poate ai trăit demult undeva (aș vrea să dispari acum bri îmi

uneori îmi place să cred că faci toate astea pentru mine visez câteva minute lungi plutesc apoi într-un final îmi dau seama că e puțin probabil la urma urmei nu mă cunoști deloc dar deloc aș putea fi

știi e timpul ăla când încetăm sa fim oameni suntem culori suntem sunete poate și gusturi suntem consumatori ne consumăm unul pe celălalt ne consumăm între noi ne uităm apoi la nota de plată ni se

-aici sunt doar oglinzi din care nu mai am ce învăța și ajung să le ignor pur și simplu mă plimb între ele mi se rup toate unghiurile -mă întind pe gresie cu fața în jos apoi pe o parte cu brațul

cu toții avem ceva de care ne temem ea nu ea doar s-a întâmplat într-o seară a spus pe un ton apatic \"acesta este sângele meu\" apoi a râs doar pentru ceilalți în timp ce apa din jur se colora