there was no beginning

așa e înainte de răsărit, aproape liniște, aproape lumină mă duci de mână prin casă spre geamul din bucătărie și-l deschizi larg; se văd mitropolia, mcdonaldsul, miroase a praf și-a toamnă iar porumbeii stau aliniați pe blocul din față. mă uit la mâinile mele, mă uit la mâinile tale mi se închid ochii și fruntea îmi cade pe umărul tău. mă ridici de bărbie și spui “încă un pic, uite, imediat răsare” iar eu mai deschid ochii cinci secunde și-ațipesc din nou și povestea asta se tot repetă mecanic și cumva predictibil, până mă-ntrebi aproape scos din sărite “ce să fac ca să nu mai adormi?” și-n loc să-ți dau o idee bună și plăcută pentru amândoi, spun “mușcă-mă și tu de antebraț.” și când o faci scot doar un “auch” sec și-adorm din nou pe umărul tau. “maria” aud apoi. “maria, trezește-te” mă și scuturi de umăr destul de violent. “trezește-te” și-atunci deschid ochii mă găsesc întinsă în pat și nu văd nimic. “cred c-am orbit”, constat. apoi aflu că e încă noapte. că mi-am vorbit singură. aflu că mai sunt câteva ore până la răsărit. că umărul tău n-o să fie niciodată aici