tudormi

acum între palmele mele. te întind întâi ca pe-un plasture și-mi acopăr cu tine cicatricile te strâng apoi te fac pastila care-mi dizolvă frica și te-nghit așa fără apă zâmbesc sub cearceaf așteptând cu destulă răbdare să-ți faci efectul în timp ce din degetele tale-mi construiesc Bărcuțedehârtie; le dau drumul apoi în sângele meu și-n tot ce se mișcă în mine pentru că tudormi și-ai lăsat toate ușile deschise și ți-aș putea pătrunde în vis fix acum cu mai multă violență decât mă crezi în stare spunându-ți /chestii/ atât de multe /chestii/ aruncându-mă-n pereții tăi interiori și legănându-te ca pe-o Bărcuțădehârtie sus jos sus jos până ajungi să mi te potrivești în sânge și-n tot ce se mișcă în mine ca și cum aici ți-ar fi fost dintotdeauna locul