prea frig

Deschisesem geamul doar fiindcă voiam să-ți arăt, frigul mi se izbea de frunte cu violența unor valuri care se retrăgeau apoi smulgându-mi de fiecare dată mici bucăți de piele. Ajunsesem în doar câteva minute să nu-mi mai convină nimic- palmele îți erau când prea reci când prea fierbinți, vocea îți creștea de undeva din vârful degetelor, dorința de liniște, la început neclară, se transformase treptat în nevoie imperioasă. Nici nu știu când se umpluse casa de zgomot de copii- poate că a fost dintotdeauna așa- se auzeau din toate colțurile, chicoteau înfundat vorbeau în șoaptă- mai tăceți în pula mea spuneai din vârful degetelor apoi râdeai și tu înfundat și-mi acopereai urechile cu palmele prea reci/ prea fierbinți. Prea frig, am zis dintr-odată- ai închis geamul, i-ai futut un picior. Încă nu întorsesem capul și am continuat, uite printre blocurile astea două mai plec nopțile iar dimineața când mă întorc fac poze cu telefonul în timp ce-mi beau cafeaua, răsărituri și nori, prin toate astea trec, îmi place cum se lărgește orizontul și cum se decolorează. Călare pe mătură ai zis. Călare pe tine am zis și-ai râs. Tu ești întins pe spate și plutești cu capul înainte și ochii închiși și îți mai arunci mâinile dezordonat ca prin somn- dracu știe ce visezi- și eu te țin de umeri și te mișc la stânga și la dreapta să nu ne izbim de porumbei măcar până trecem de blocuri, după ce trecem detaliul ăsta își mai pierde din importanță. Și mi se mai ridică uneori rochia-n cap și nu mai văd nimic. Tu mormăi ceva în vis și eu încă am nevoie de liniște- mă gândesc să mă așez pe buzele tale să nu te mai aud. Dar după ce trecem de blocuri nici asta nu mai contează. Să ieșim ca oamenii de data asta, ai zis, a început să ningă. Să ne putem întoarce înainte de răsărit. Copiii tăcuseră -poate îi luase somnul prin colțurile prin care stătuseră ascunși- și ți-ai desprins palmele de pe urechile mele. Se mai auzea doar un huruit surd, prelung, mai puțin deranjant totuși, mi-ai dat geaca ta și-ai rămas într-un tricou gri. Geaca ta mirosea a fum- așa sunteți toți foștii fumători ziceai, așa sunteți, strâmbați din nas, ați uitat. Ba nu, ba nu, îmi place. Îmi plăcea să respir geaca aia s-o trag cu poftă în plămâni să scot apoi cerculețe și să le adun pe degetul mic. Nici nu mai știi să pășești, ai bombănit când am ajuns în fața blocului. Îmi tot arătai cum se face, apăsai piciorul în zăpadă și-l ridicai cu grijă să nu strici urma. Călcâiul stâng lăsa o urmă ceva mai adâncă, mă neliniștea modelul tălpilor- niște romburi așezate aparent alandala, asimetria călcăturii, scârțâitul de muribund al zăpezii. Să nu-ți rupi gâtul ziceai în timp ce mă căutai prin geacă, scotoceai după mine prin toate buzunarele (eu mă băgasem într-o mânecă și mă făcusem ghem acolo, prea frig prea frig tot ziceam, nici nu-mi aminteam alte cuvinte)