inconsistent

iată-ne în sfârșit aici la porțile cimitirului, în miezul acestei zile însorite si pline de praf; iată-ne foindu-ne încolo și încoace, pe lângă porțile încuiate- nu le putem forța, nu putem nici ocoli nici sări peste gard. un câine slăbănog oprit pe loc și un dric gri-metalizat cu număr blurat întregesc acest aer de stagnare iată-ne în sfârșit aici în fața laptopului, înjurând și ridicând din umeri, împărțind țigările și cana cu cafea fierbinte și dulce; ne-am plimbat pe străduțele cunoscute am refăcut pași și gânduri vechi de 30 de ani, am pândit în fața geamurilor care ne-au fost odată acasă, așteptând inutil să vedem cum se ascund de ochii noștri fețe cunoscute, viii și morții care au locuit acolo; “aia mai e și acum camera mea”, ți-am arătat la primul etaj, “și cred că mă uit acum la noi de acolo, de după perdele” iată-ne în sfârșit aici lângă cimitirul în care obișnuiam să mă joc cu 30 de ani în urmă plimbându-mă sau alergând pe alei ca printr-un orășel adevărat, curioasă să aflu poveștile tuturor locatarilor, în special pe ale copiilor de vârsta mea în timp ce bunicul meu smulgea buruieni cu o săpăligă mică de pe mormântul străbunicii și de pe ale celor uitați. “google earth e cam de căcat”, ai zis zgâlțâind neputincios de mouse încolo și încoace, “ce frustrant, să vrei să te întorci acasă după plimbare, să nu poți trece nicicum de porți”