indicator

un capăt de drum se întinde elastic cum s-ar întinde o gumă lipită de marginea patului înainte. e inutil și totuși alegem. e iluzia atât de plăcută a negării pasivității, e primul pas făcut în gol, așa că de ce nu ne-am deghiza în ziduri infinite de piatră străveche împânzită de mușchi, astfel am putea ascunde privirii cojile inutile de ou aruncate în drum ce suntem. e cam același lucru dacă alegi să caști ochii larg în întuneric sau să-i păstrezi lipiți, orice mort ți-o poate confirma. te minți că reziști scufundării în această beznă opacă și densă inflamabilă ca o cârpă îmbibată cu propriile frici; să strigi după tine prin tine din toate puterile crezând prostește că ecoul se va izbi de toti pereții tăi dispersându-se în milioane de frânturi de sunet ce zboară în toate direcțiile sau să-ți păstrezi buzele cusute cu sârmă e cam același lucru. cuvintele vor ieși chinuite distorsionate lipsite de sens și incapabile să străpungă ce e în jur și orice mort iți poate confirma și asta. să te cauți prin tine sau nu e cam același lucru, fiecare os, fiecare organ s-ar fugări unul pe altul într-un soi de horă sinistră încercând să se mai lege la loc să poată funcționa încă o dată ca un întreg mâna ta dreaptă ți-ar găsi cumva umărul și l-ar zgudui violent ca apoi să fie smulsă și rearuncată în acest iureș nebun. și până la urmă nu știi de ce ți-e frică mai mult, că nu te vei mai găsi niciodată în propria minte sau că te vei descoperi rătăcit, dărâmat, într-un capăt