Jelly

În locul despre care ți-am tot vorbit nu-ți mai poți recunoaște nici măcar amintirile. Acolo poți trece prin corpul tău la fel de zgomotos și violent ca printr-un capac de sticlă doar că în loc să scapi, ajungi într-un alt tine, mai instabil și mai alunecos, și asta se va relua la nesfârșit, ori de câte ori încerci. Acolo îți poți eventual aduna din ochi membrele sau ce a mai rămas din ele de unde ți-au fost așezate și le poți privi îndelung, absent, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Și tot acolo ce ți-a fost cunoscut vreodată acum e imposibil de atins, de pipăit, de refăcut sau strâns. Acolo vei umbla neliniștit prin toată casa căutându-ți resturile corpului pe sub cearceafuri, te vei întâlni rând pe rând cu absolut toate fricile tale tolănite pe canapele, sprijinite de pereți, aranjându-ți obiectele.Și apoi te vei trezi buimac strâns în propriile tale brațe ca după o beție în timpul căreia ai futut o necunoscută. Și dacă după toate astea îți mai poți privi mâinile la fel ca înainte, înseamnă că pentru tine n-am scris niciodată nimic.