x.Intro-(știind că vei vedea)
la început a fost liniștea.
infinită-plăcută-moale în care mi-ai făcut loc și-am privit
cuvintele alunecând oarecum leneș; apoi
le-ai dat forme & dimensiuni și-n
dacă ne-am privi într-o oglindă sau un geam sau orice altceva și ne-am
vedea viitorul morțile
groaznice încheieturile învinețite de dozele de morfină/ cadavrele desfigurate
strivite/ ultimele
uneori îmi place să cred că faci toate astea pentru mine visez câteva minute lungi plutesc apoi într-un final îmi dau seama că e puțin probabil la urma urmei nu mă cunoști deloc dar deloc aș putea fi
cu toții avem ceva de care ne temem
ea nu
ea doar s-a întâmplat
într-o seară a spus pe un ton apatic
\"acesta este sângele meu\"
apoi a râs doar pentru ceilalți
în timp ce apa din jur se colora
mințile, tălpile
goale, gresia rece din hol-
piese componente ale oricărei dimineți
de duminică
dă-ți drumul acum, îți spun când ești
aici; dă-ți drumul acum, îmi spun
urcată pe scaun,
concluzia că dumnezeul meu e un regizor nebun
nu-mi vindecă răni. nu-mi vindecă
nevoia bolnavă de-a defini lucruri
așadar mi te transform într-un blender pe care-l înfig în castronul disocierilor
Pot să-ți spun după atâtea luni doar
Că părul mi-e mai lung, coapsele mai tari, că mă desprind
Din tine ca un fruct ciugulit și bătrân
Poate că pământul e tot umed
Poate că vreau pe altul și
\"mi-e frică de fluturi, de păduri, de pești. pentru că acum în loc de ochi am două boabe uriașe de strugure negru.\"
spre mare se ajunge pe o scară abruptă de piatră cu balustradă metalică
pe măsură ce se intensifică ploaia multă mizerie răbufnește
de prin canalizări; pe net cam același lucru, cretinăraie exaltată, soluții
peste tot și pe lângă, cum să scapi
de riduri, kile în
Deschisesem geamul doar fiindcă voiam să-ți arăt, frigul mi se izbea de frunte cu violența unor valuri care se retrăgeau apoi smulgându-mi de fiecare dată mici bucăți de piele. Ajunsesem în doar
înainte de facere a fost mereu distrugerea, să începi așadar
altfel; să arunci din tine tot ce e în plus
să nu te aduni ca bătrânii în sacoșe de plastic și cutii
de margarină, la ce bun să umpli
stăpânul fricilor mele sunt, mi-am spus într-o zi și mi le-am înnodat
cu lanțuri groase, cu funii și cu ce-am mai găsit
de glezne, gât, de mâini și degete; mi le-am făcut
podoabe: brățări, inele
e inevitabil momentul în care mi se va face greață în sfârșit
de toate nimicurile astea, descâlcitul
părului după baie, flashuri
cu ultima imagine dinaintea morții
lipită de retină ca o poză la
când n-o să mai știi ce să spui prinde-mă de mâini
și-o să simți cum neliniștile ți se vor prelinge prin pielea degetelor tale
în pielea degetelor mele.
dar să știi
că asta nu mă sperie deloc
urmele palmelor
mi-au rămas pe oglindă de ultima dată când mi-am atins obrajii
să aflu dacă mai sunt acolo. “o spăl
sâmbătă” m-am gândit atunci. n-am mai făcut-o.
“nu mai ridica
așa e înainte de răsărit, aproape
liniște, aproape lumină
mă duci de mână prin casă spre geamul
din bucătărie și-l deschizi larg;
se văd mitropolia, mcdonaldsul, miroase a praf și-a toamnă iar
nici porcul n-are
asemenea satisfacție tăvălindu-se în mocirlă
cum are omul tăvălindu-se
prin propria minte;
se mânjește cu amintiri, împroașcă imagini răzlețe și frânturi de cuvinte,
cam prin 2004 așa visam
că mă învârt
sună tâmpit
dar
cum dracu să explic mi se ridicau picioarele în aer mă visam
acolo deasupra patului
mi se ridicau împotriva vointei mele nu puteam sa fac
Mă așezasem pe pământul uscat în mijlocul câmpului în timp ce tu-mi culegeai floricele-buruieni. Bătea un pic soarele, un pic vântul, era bine așa. În câmpul verzui-cenușiu mâinile tale inventaseră
diminețile în bucătărie sunt
întotdeauna la fel
câteva țigări, vreo 2 nessuri, eu,
liniștea dată la maxim, etc
nu mai am amintiri
creierul meu e un burete stors de
mâinile mele, încerc să mă
3.
când ești singur n-are niciun sens
să minți că ti-e bine.
mi-s obraji fierbinți, palmele reci și mi-e
tare frig
am două halate pufoase, unul verde și unul
a cărui culoare nu mă pricep s-o
și mie îmi place
să-mi modelez pielea pentru degetele tale și să-ți fac
dimineața cafea. să-mi apropii umerii
și gâtul de dinții tăi și
(acestea nu sunt
mâinile mele. acestea nu sunt
fricile
1.ar fi momentul ăla pe care l-aș putea numi big bang
când eu îmi cumpăram cafea și tu
te-ai cățărat pentru mine pe geam. “te văd”
mi-ai scris. “întoarce-te’’ și atunci,
poți să-mi locuiești pielea mai bine decât aș face-o eu vreodată și poți
să-mi folosești mâinile ca să te dezlegi când vrei
poți
să-mi coși buzele cu sârmă ca să-mi păstrezi cuvintele