Folea Maria

x.Intro-(știind că vei vedea) la început a fost liniștea. infinită-plăcută-moale în care mi-ai făcut loc și-am privit cuvintele alunecând oarecum leneș; apoi le-ai dat forme & dimensiuni și-n

uneori îmi place să cred că faci toate astea pentru mine visez câteva minute lungi plutesc apoi într-un final îmi dau seama că e puțin probabil la urma urmei nu mă cunoști deloc dar deloc aș putea fi

cu toții avem ceva de care ne temem ea nu ea doar s-a întâmplat într-o seară a spus pe un ton apatic \"acesta este sângele meu\" apoi a râs doar pentru ceilalți în timp ce apa din jur se colora

mințile, tălpile goale, gresia rece din hol- piese componente ale oricărei dimineți de duminică dă-ți drumul acum, îți spun când ești aici; dă-ți drumul acum, îmi spun urcată pe scaun,

concluzia că dumnezeul meu e un regizor nebun nu-mi vindecă răni. nu-mi vindecă nevoia bolnavă de-a defini lucruri așadar mi te transform într-un blender pe care-l înfig în castronul disocierilor

\"mi-e frică de fluturi, de păduri, de pești. pentru că acum în loc de ochi am două boabe uriașe de strugure negru.\" spre mare se ajunge pe o scară abruptă de piatră cu balustradă metalică

pe măsură ce se intensifică ploaia multă mizerie răbufnește de prin canalizări; pe net cam același lucru, cretinăraie exaltată, soluții peste tot și pe lângă, cum să scapi de riduri, kile în

Deschisesem geamul doar fiindcă voiam să-ți arăt, frigul mi se izbea de frunte cu violența unor valuri care se retrăgeau apoi smulgându-mi de fiecare dată mici bucăți de piele. Ajunsesem în doar

înainte de facere a fost mereu distrugerea, să începi așadar altfel; să arunci din tine tot ce e în plus să nu te aduni ca bătrânii în sacoșe de plastic și cutii de margarină, la ce bun să umpli

e inevitabil momentul în care mi se va face greață în sfârșit de toate nimicurile astea, descâlcitul părului după baie, flashuri cu ultima imagine dinaintea morții lipită de retină ca o poză la

așa e înainte de răsărit, aproape liniște, aproape lumină mă duci de mână prin casă spre geamul din bucătărie și-l deschizi larg; se văd mitropolia, mcdonaldsul, miroase a praf și-a toamnă iar

nici porcul n-are asemenea satisfacție tăvălindu-se în mocirlă cum are omul tăvălindu-se prin propria minte; se mânjește cu amintiri, împroașcă imagini răzlețe și frânturi de cuvinte,

cam prin 2004 așa visam că mă învârt sună tâmpit dar cum dracu să explic mi se ridicau picioarele în aer mă visam acolo deasupra patului mi se ridicau împotriva vointei mele nu puteam sa fac

Mă așezasem pe pământul uscat în mijlocul câmpului în timp ce tu-mi culegeai floricele-buruieni. Bătea un pic soarele, un pic vântul, era bine așa. În câmpul verzui-cenușiu mâinile tale inventaseră

diminețile în bucătărie sunt întotdeauna la fel câteva țigări, vreo 2 nessuri, eu, liniștea dată la maxim, etc nu mai am amintiri creierul meu e un burete stors de mâinile mele, încerc să mă

3. când ești singur n-are niciun sens să minți că ti-e bine. mi-s obraji fierbinți, palmele reci și mi-e tare frig am două halate pufoase, unul verde și unul a cărui culoare nu mă pricep s-o

poți să-mi locuiești pielea mai bine decât aș face-o eu vreodată și poți să-mi folosești mâinile ca să te dezlegi când vrei poți să-mi coși buzele cu sârmă ca să-mi păstrezi cuvintele