jos

-aici sunt doar oglinzi din care nu mai am ce învăța și ajung să le ignor pur și simplu mă plimb între ele mi se rup toate unghiurile -mă întind pe gresie cu fața în jos apoi pe o parte cu brațul îndoit sub cap -între oglinzile mele e rece e teama de a înnebuni prea repede e refuzul de a mă autolimita e neputința de a-mi aranja gândurile în ordine crescătoare în fine e atât de mult nimic -câteodată mă întreb dacă mai pot plânge mă întreb oare ce m-ar putea face să plâng deși cred că nici măcar o oră din lumile care mi se deschid când simt nevoia -ele sunt în jurul meu tot timpul nu am puterea să le sparg cu capul să-mi simt sângele rece picurând cu zgomot doar le ignor mă culeg de pe gresie mă țin în palme mă uit aiurea =pana mea nu-mi dau seama ce ar trebui să fac acum