florin caragiu

Motto: împreună scădem entropia și răsturnăm dictatura metodei! nu ne găsim după reguli, caii uscați de soare ne fac să plutim peste oraș. și tu, iarbă, și tu, munte, prea curând

Tu ești altarul în care mâinile lui Dumnezeu m-au urzit. Sufletul tău, primul cer pogorât, trupul tău, primul pământ locuit, noaptea dintâi peste adâncul de ape umbrit de suflarea Duhului

e simplu. cineva te iubește însă lași o pată de moarte în corp și n-o oprești să se întindă. ea colorează pereții și mulțimea în care te pierzi pe străzile molfăite de un soare visător.

Vechii greci erau cu deosebire interesați de ideea referitoare la o minte, o rațiune, un logos care guvernează lumea. Heraclit, de pildă, a apărat tabloul lumii ca flux, imaginea necontenitei

moartea nu e tristă când bate în roșu și o luăm pe datorie, nu mi-e simplu să-ți spun că ne-am rătăcit, că dragostea țâșnește din trecutul amputat ea satură multe guri cu răbdare de melc când

pisoiul își servește singurătatea cu mămăligă fericirea prietenilor mei se măsoară prin lăsarea discretă în voia celuilalt mi-am băut ceaiul de coada șoricelului în fața aripilor de piatră

Miercuri, 17 decembrie, ora 19.00, va avea loc ultima ședință pe acest an a Cenaclului de la Muzeul Literaturii. Moderatori: Daniel Cristea-Enache și Tudorel Urian Citește: Florin

1 Primul dinte de lapte, prima iubire, primul fir de păr alb... Tu, mereu aici, sfidând gravitația. 2 Ne trezim vecini de cameră. Eu, un băiețel cu blocaj renal, tu, o fetiță

Mâinile în întuneric ni se regăsesc pe o cale mai scurtă decât linia dreaptă, străbat zidul, apucă inima, o resuscită, moartea căpătă rotunjimi, și chiar puțin roșu-n obraji, căci cu orice risc

recapitulez: iau pentru bronșită tinctură de propolis tusea e o formă de expectorare a morții de care mă îmbăt în fiecare noapte ce altceva e somnul, zic io care nu beau decât apă și aia plată și

Genunchii îți cedează și te lași pe trunchiul căzut pe care mai adineauri țopăia o veveriță. De la marginea râpei se vede orașul în care ai rupt tăcerea, desenul lui întrerupt și vag te

După ce a intrat Hristos în Ierusalim, oamenii au rămas un timp în stradă, sporovăind despre cele întâmplate, cu un ochi la gărzile Templului și la soldații romani ce se uitau la ei cu un aer

lucrurile pe care le pui bine și nu le mai găsești îți rămân multă vreme în minte, plutesc la înălțimea sternului tău, se mulțumesc cu răcoarea în care moartea aceasta lentă, încleștată

„Ai trei încercări”, spuse îngerul, și tăcu. Măiestrit am încordat arcul cu toată cunoașterea aurind vârful săgeții, am țintit și am tras. Dar umbra a râs și mâna imperceptibil mișcată a

„Punctul prin care ar trebui să treacă comunicarea”, arată Părintele Andrei Scrima, „dar care marchează totodată o veritabilă separare, este exact acesta: Adevărul. Adevăr în modul lumii: ca

ia o nuia înflorită și mergi după norul acela. atâția ani n-ai știut pe unde s-o apuci ca să-ți găsești tatăl. lumea te arăta cu degetul pentru că ai un os ieșit din piept și știi cât de

Se împlinesc 130 de ani de la nașterea lui Enescu și ne aflăm în plină desfășurare a Festivalului internațional care-i poartă numele. Sunt evenimente de seamă, trăite cu sufletul la gură de toți cei