Primul hotar

Tu ești altarul în care mâinile lui Dumnezeu m-au urzit. Sufletul tău, primul cer pogorât, trupul tău, primul pământ locuit, noaptea dintâi peste adâncul de ape umbrit de suflarea Duhului Sfânt. Cuvântul tău, primul semn al chemării transcendenței. Inima ta, primul soare hrănind nepotolita foame de viață, setea nestinsă de iubire. Chipul tău, prima icoană veghind revărsatul de zori al conștiinței. Mângâierea mâinilor tale tale-a stârnit înflorirea tăcută a primului gest de recunoaștere. Suferința, boala, păcatul tău, prima spaimă a căderii, întâiul dar de cruce. Nașterea, prima plonjare-n lumină și plâns, primul sărut al vieții și morții... Stăruința ta-n rugă e norul luminos ce-mi zorește pașii spre înviere.