nu mi-e simplu

care mi s-ar parea placut daca, pe alocuri, n-ar fi atat de sententios. Remarc doar strofa a doua si \"interioarele pietrelor încăpătoare și capitonate\", o imagine care ar merita exploatata, o imagine care ma duce cu gandul la poemul \"Discutie cu piatra\" de Wislawa Szymborska, desi piatra ei nu avea interioare capitonate. De fapt, piatra din poemul ei e foarte recalcitranta, refuza sa o lase sa intre. Poate ca tu, insa, vei putea intra in interioarele pietrelor si mi-ai putea vorbi mai pe larg despre ele. Pe scurt, mi-ar placea sa citesc un poem despre interioarele capitonate ale pietrelor si, poate, chiar despre felul in care ai reusit sa patrunzi acolo.
Imi pace si moartea pe care o luam pe datorie, desi am impresia ca am mai intalnit-o pe undeva.

Florin,
Un poem ce s-a scurs in mine si va sta, asa, o vreme, ca mustul inainte de-a se face vin..
Retin:
\"moartea nu e tristă când bate în roșu și o luăm pe datorie\"
că dragostea țâșnește din trecutul amputat
ea satură multe guri cu răbdare de melc\"
\"cioplitorii imită valurile și dălțile ne țin lipiți de pământ
cum șterge umbra un punct luminos\"

text deosebit de tandru...

Regards,
Corina

mi se pare foare fain poemul.are imagini directe, care izbesc, naucesc, si in plus se simte o voce cumva bine temperata si dozata, dar autoritara. imi place ata aia, iar versul Dumnezeu ne iubește mai mult decât putem risipi e memorabil.
ar merita o stea pe care nu o acord insa, am eu motivele mele.

sper sa nu fiu pe post de papagal dar sunt nevoit sa spun si eu ca e un poem deosebit.
in primul rand doar imaginea aceea foarte viguroasa, cu soarele dus de o ata, ar fi de ajuns ca sa anunte valoarea scriiturii:
\"când lunecăm spre apus cu soarele legat de o ață
dar Dumnezeu ne iubește mai mult decât putem risipi\"
infinita e iubirea lui Dumnezeu, daca este mai mare decat risipirea Omului, poate cea mai mare placere a noastra de cand ne nastem pana murim.
finalul e la inaltime.
cu prietenie,
andrei t

Andrei: Mulțumesc pentru remarci, nu știu ce să spun despre posibila sentențiozitate că din unghiul meu nu simt așa, însă ai dreptate că unele imagini pot fi exploatate, pot deveni poveste de sine, am trecut destul de repede ca să surprind o stare de spirit.
Corina: mă bucur că ai rezonat sufletește cu poezia, te mai aștept cu drag :)
Leonard: mersi frumos pt. semnul de prezență care e mai important decât o stea căzătoare.
Andrei: mulțumesc pentru aprecieri, mă bucură prezența ta în pagină.

cu prietenie,

Florin

Da, “Dumnezeu ne iubește mai mult decât putem risipi” chiar dacă ne-a dăruit moartea odată cu viața. Așa încât nu poate fi tristă. Un vers pe cât de superb pe atât de adevărat.
Dar oare “dălțile ne țin lipiți de pământ”? Sau cresc aripi?
Fin, nuanțat elegant. Cred că firescul scrierilor dumneavoastră mă ține aproape.


Doru Emanuel

Multumesc pentru cuvintele frumoase, ma bucur ca esti pe aproape...