amurgul idolilor

un poem mistic, desi cred ca exagerez putin, unul dintre cele mai bune poeme de dragoste scrise pe acest site. si aici as mentiona si finalul. felicitari!

foarte amical,

substanta atat de usor accesibila starneste liberul acces intr-un univers raportat la intimitatea despre care cu greu se poate vorbi, pentru ca are o lumina aparte, determinata prin sugestie. privilegiat sanguina. ispititoare pe indelete.

mă bucur de vizită, mă bucur că ați reacționat la ispitele :) acestei poezii, mulțumesc mult pentru stimuli.

este un poem al ispitelor...idolul-trupul abrupt- prapastia...sugestii ale iubirii carnale privita de autor ca o desacralizare a iubirii...
finalul pacaleste:
\"dar nimeni nu-și dorește ieșirea
când dă de Dumnezeu
înăuntru\"
aici a da de Dumnezeu inauntru inseamna, de fapt, a te indeparta de Dumnezeu...nu este un poem de dragoste, ci mai degraba unul care indeamna la asceza...
dar...exista o *vorba* pe care mi-o amintesc de multe ori (si acum): *pacalitorul mereu pacalit, iubitorul iubit*

mulțumesc de trecere și comentariul ce se avântă spre subtilități, totuși dacă interpretezi textul fă-o în numele tău, nu al autorului, ok? pentru că fiecare vede cumva altfel lucrurile :) nu imi place sa imi interpretez textele, dar pot sa spun ca am o grila diferita de interpretare fata de a ta. mersi mult pentru sustinere.

am crezut ca este evident faptul ca interpretarea imi apartine...dar...se pare ca nu e asa...cu scuze pentru deranj...despre grila de interpretare?...eu incerc sa scap de ea... pornind de la aceste grile de multe ori oamenii au ajuns uneori pana la crima, aparandu(si)-l pe Dumnezeu...dar Dumnezeu nu are nevoie de aparare...doar oamenii...de apararea de neiubire... din mine ultimul cititor...
cu respect

iara duci lucrurile prea departe, grila de interpretare e un fel de a spune ca vad cumva altfel lucrurile ca autor, si nicidecum nu e un motiv de suparari sau razboaie, si un fel de a arata spre diversitate... pls., nu care cumva sa te superi :)) te mai astept, cu acelasi drag, Florin

... ci un fel de a arăta...

dacă sintagma nietzscheniană, \"amurgul idolilor\", este preluată și regândită în sensul nevoii de autenticitate a eului poetic, atunci versurile de față sunt parțial consonante cu tema poeziei, redată prin: \"nimeni nu-și dorește ieșirea/când dă de Dumnezeu/înăuntru\";

pentru a determina sentimentul iubirii și a-l circumscrie realității palpabile, poetul săvârșeste gestul demitizării printr-un act firesc de renunțare la tot ce ține de trecut: \"idoli\", constrângeri, legături impuse ori alte \"mărunțișuri\" existențiale:

\"ucide-mă cu blândețe
fără să zdrobești vreun os
e suficient să lași în mine dragostea ta
norii în trepte
pe care soarele se rostogolește spre pântecul negru
nu voi ști, nu vei ști
când se va sfârși dansul și toate mărunțișurile\"

în fapt, acceptarea este totuși condiționată de îngăduința ființei iubite, de răspunsul \"blând\" al acesteia pe care poetul nu-l pune la îndoială;
*
sintaxa poemului are câteva aspecte demne de remarcat: unele versuri/propoziții cu multe complemente, pentru a sigura omogenitatea portretizării ființei iubite sau altele, în care subiectul este \"amânat\" în scopul accentuării importanței acestuia;

aprecieri,
amalia

faina chestia \"oamenii sunt prăpăstii pe lângă care pășim
cu ochii închiși\"
chiar daca la citire ma irita cumva \"langa care\"
ar fi interesant \"oamenii sunt prapastii / pasim pe langa ei /
cu ochii inchisi\"
sau ceva de genul

oricum, interesanta si nu prea reusita paralela la nenea nitz
avand in vedere latitudinea ganditorului vis-a-vis de ceea ce gaseste autorul poeziei \"inauntru\" .
fain oricum
e mult de aberat pe marginea acestei chestiuni meta !

Florin,îmi place foarte mult poezia, are în ea o curățenie și o sensibilitate care te bucură, te lasă fără glas.

Amalia: dacă e să spun totuși ceva minimal despre acest text în vederea mea, într-adevăr finalul este cheia de lectură, poezia mizează pe iubirea de (lui) Dumnezeu din care își trage ființă abisul uman.
Laurențiu: cred că ai dreptate, voi lua în considerare sugestia ta pt. versiunea tipărită, aici nu mai schimb. Și în adevăr, nu se vrea o paralelă la nitz ci titlul e doar un pretext, mulțumesc pentru semn :)
Andrei: mulțumesc pentru trecere, mă bucur că îți place textul

“Din idoli sfărâmați” să facem un lanț cu care să răsturnăm cerul “în băltoace”, care să devină un cer invers tangent la pământ, umplut cu blasfemii și sacrilegii.
“Când trupul devine abrupt”, iar iubirea nu se poate cățăra pe el, ci doar întunericul, oamenii își deschid în ei “prăpăstii”, în care se aruncă unii pe alții, însă acolo îi așteaptă Dumnezeu.

mulțumesc pentru vizită și semn.

Dacă – din cauza titlului – unii comentatori ai acestei poezii s-au gândit la „Nitz” (mai bine-i ziceați Niță și-i dădeam și cetățenie română), eu (mă) întreb dacă nu cumva primul vers e inspirat dintr-un cunoscut cântec (”Killing me softly…”). Nu ar fi nimic rău în asta, dacă ne gândim la „estetica citării” propusă de postmodernism.
Cineva vorbește mai sus de un portret al ființei iubite, realizat prin complemente – eu nu „văd” nici un portret și știu că ai nevoie de atribute, nu de complemente pentru un portret.
Mi-au plăcut versurile: „când trupul devine abrupt/și hrana e o lumină ce trece prin noi” (spiritualizare); „oamenii sunt prăpăstii pe lângă care pășim/cu ochii închiși” (nu cred că e o cacofonie „lângă care”, dar se poate reformula).
Versul „am căzut în tine demult și nu există ieșire” pare o banalitate, dar este salvat de finalul, într-adevăr fericit.

mulțumesc pentru comentariul pertinent, cât despre titlu mu am știut despre el, deși mă gândeam eu că nu se poate să nu se fi gândit cineva la sintagma asta.

versurile tale cu acele cuvinte spalate la riu
necautate dar potrivite ca balamalele usilor si Ardeal
se potrivesc
ard intre ele
mi-au facut bine