Felix Garai

Tramvaiele trebuiau sa oprească doar la stop. Noi așteptam în stații. Așteptam să oprească. Casele se înșirau întotdeauna de-a lungul șinelor. În stații opreau doar daca vroiau asta. Ne urcam ne

- Vă ascult, poftiți. În încăpere se lăsă un moment de liniște. Doctorul stătea în fotoliul de piele. - Despre ce doriți să vorbim?, întrebă doctorul din nou - Dacă, să presupunem, începu

Copilul întinse mâna și ridică de pe jos o piatră. Era o piatră mai albă decât celelalte. - Cât de grea e, se gândea, în timp ce cu mâna stângă o fixa în praștie. Era cald. Învârti cu putere

Lăsam în pragurile ușilor întredeschise câte un pantof. Oglinzile erau îmbrăcate în haine de oraș. Podelele erau înclinate spre ferestrele din curte. Paturile îmi păreau străine. Dormea tot timpul

Stau in cetatea mea Când Iată, vine un sol. Deschideți-i, lăsați-l, primiți-l În casa mea. Face-ți-i loc la masă, Bucate alese pune-ți-i în față. Ce nu știu încă Nu vreau să aflu. Mai

Am oprit după vreo 10 metri - Unde mergi? - Mă duci, întrebă îngerul? - Urcă. Își strînse cu grijă aripile și-și îndoi paltonul, să nu se șifoneze. - Pot să te întreb ceva ? - Da. - De

Tu consideri că trântirea de pământ E o magie A vieții, Sau poate te crezi Într-un cinema Cu manechine adunate De prin vitrinele lustruite De spatele batrânelor Ce se odihnesc o clipă

- Vino, vino repede. Ssst, vino aici. - Ce e? - Uită-te afară. - Unde? - Stai după perdea și uită-te la gard. - Cine e, Doamne, încearcă să intre…. - Pssst, vorbește mai încet - Dacă ne

- Măi să fie, tu?! Măi, nu se poate...Măi, tu ești? - Cine? - Păi... îngerul meu. - Nu-s eu, glumi el, e vecinul.

- Gata, nu ne mai jucăm. - De ce? - Eu sunt bătrîn și tu tînăr. - Hai, te rog, vezi că pînă acum tu m-ai rugat să ne jucam. - Da, dar atunci tu erai mai bătrîn și era altfel. - Și eu m-am jucat

Ne oprim pe marginea drumului. În față e o fîntănă. Îngerul îmi face semn să aștept. E cu mult mai înalt decît mine. De undeva de sus apar și alți ingeri. Se strîng în jurul fîntînii și unul coboară

Era un om, Jongleur de meserie, Ce arunca Sfere-n cer. Obișnuiam, Să mergem împreună La circ, Ducînd în Buzunare Clipe rotune, Pe care i le dădeam Să le arunce. Apoi Stăteam nopțile Cu

Demult într-un orășel micuț într-o dimineață un domn și-a adus la reparat pendula. - Vă rog dacă se poate să o reparați azi. Ceasornicarul zîmbi. - Dați un telefon înainte de cinci

Caut pe străzi adrese. Cînd le găsesc sun îndelung la uși. Întodeauna se uită mirați la mine. - Ce doriți? - V-am adus o vorbă, le spun în timp ce le întind cupa plină. - De la cine? Aaa, sunt

Mimez copaci Punînd pădurea să ghicescă. Mimez aer Întrebînd păsările. Mimez locuri Punînd copiii să le ascundă. Mimez noaptea În oglindă Puțin din mine. Au trecut de mult Pe

În fiecare seară își scoatea pielea boțită din timpul zilei. Își lua ochelarii, se așeza pe scaun și o cosea alături de celelalte piei. Oamenii care îl vizitau îl rugau de multe ori sa le arate

- Mai e mult? - Nu știu, răspunse bărbatul. Mergeau pe cărare, ea în față, el în spate. - Am obosit. - Nu putem să ne oprim, știi doar ce ne-a zis? - Doar o clipă, să-mi trag răsuflarea. - Ne-a

Se ridicară în picioare, aplaudînd, atunci cînd cortina se mișcă. Așteptau începerea spectacolului. Cînd ea apăru în lumina refletoarelor toți își opriră respirația și se asezară pe scaune. Își

Mi-am uitat Pălăria, Care mă apăra De căderea cerului Lichid Și de dizolvarea În culorile timpurii de toamnă. Așa că am trecut De marginea ploii Și mi-am scos Batista, Cu care să imi

Primul mimă o întrebare și se uită la ceas. Al doilea mimă ora exactă. Al treilea mimă un răspuns, după care se ridică și deschise larg fereastra. Afară al patrulea mim mima înserarea. Gata