Altfel de vremuri

Era un om, Jongleur de meserie, Ce arunca Sfere-n cer. Obișnuiam, Să mergem împreună La circ, Ducînd în Buzunare Clipe rotune, Pe care i le dădeam Să le arunce. Apoi Stăteam nopțile Cu ochii pe cer. Vezi tu, aia, Care clipește, Știi tu… Cînd… Iar uneori Se-ntîmpla Să strige După noi Cineva. Nu-i steaua voastră, Am aruncat-o ieri noapte, O recunosc, Că are un colț mai îndoit. Pe vremea aceea Și cerul Era la o palmă Distanță De ochii Noștrii.