Piatra

Copilul întinse mâna și ridică de pe jos o piatră. Era o piatră mai albă decât celelalte. - Cât de grea e, se gândea, în timp ce cu mâna stângă o fixa în praștie. Era cald. Învârti cu putere praștia deasupra capului și îi dădu drumul apoi. Piatra lăsată din praștie creștea. Se uită la ea cum se rostogolea făcându-se tot mai mare spre celălalt om. - De ce crește? se întreba. Piatra se mișca acum foarte încet, iar el avea timp destul să-i vadă detaliile, adânciturile și vârfurile. Se uită apoi la celălalt. - Ferește-te! E prea mare se gândea, îl va lovi. Omul din fata lui făcu un pas și se urcă pe piatră. În spatele lui oamenii se urcară și ei. - Sunt și eu pe piatră?, se-ntrebă. Apoi omul din fața lui căzu. Se-ntoarse către ceilalți. - Nu l-am omorât eu, nu eu. Începu sa meargă spre ei pe piatra aruncată de el.