Eugenia Reiter

iarna asta din apropiere are gust de sânge umbra mea se va hrăni cu ea ca un leu cu prada deja sfâșiată nu mă mai privi o durere mi se preumblă prin pleoape îmi aud plânsul de femeie

nici nu știu câte anotimpuri ți-am făcut cadou anul ăsta cândva chiar te-am zărit și mi-am întins mâinile ca la un semn îndelung așteptat amestecând cuvinte ce încă ți le spun și le cunun cu

eu - pe dinafară o plantă funebră în defrișarea sufletului tu nu - un tei bătrân fără flori care să facă savuros ceaiul de convalescență eu - ți-am aruncat o privire și am continuat pe celălalt

aer stătut va trebui să intrați spunea cineva dar nu se vedea nimeni nu-i auzeam decât vocea puteți veni după mine altă încăpere alt aer stătut ceasuri toate ceasurile lumii respirau deodată solemn

iubirea asta o încalț o respir vine în chip de femeie aproape goală îmi închipuie trecutul și-mi amintește viitorul se amestecă prin simțurile mele precum flacăra lumânării fără să dea umbră eu

am și uitat de ce sângerează ceasul de pe masă mâine da mâine mâine am să-ți scriu câteva rânduri calme și nu prea lungi o să mă închipui alcătuită numai din tine din tine o să-mi fie și mâinile

cineva trebuie să te cunoască taci taci și ascultă e bine să lași spații albe în destin până la urmă nici nu mai contează pui stăpânire pe mine îmi murdărești sentimentele e spaima care

ce viață ce lume oamenii nu se orchestrează nimeni nu ia atitudine de violină toți se tem de contrabas toată răgușeala e transformată într-un Turn Eiffel e nevoie de un adevărat jazz în

ah ce dus-întors continuu între mine și tine tu ieșeai din pereți fluierai de trei ori și începea să plouă lucrurile din încăpere putrezeau brusc și pulberea lor se prăbușea peste noi ne iubeam

privindu-te rămân înspăimântată de duioșie am ca să zic așa un discernământ acreditat de smerenia discreției o imprecizie care se acceptă ca o alternativă a dorinței în rest e ceea ce

poate că a sosit vremea să-mi reiau viața s-o retrăiesc cu mintea de acum și patima de atunci din când în când mai vino umbra tocmai a început să-mi poarte hainele oricât aș trișa trecutul