tu zâmbești de fiecare dată altfel

Eugenia,
Nu pot să-mi explic de ce în cazul ultimelor tale poezii, dar mai referitor la aceasta de față, îmi apare oarecum jenantă încercarea de a vorbi într-un context literar. Discursul se îndreaptă invariabil spre dezvălui intime, trăirile strict personale sunt copleșitoare, totul aduce a mărturisire de taină, ca să mai aibă cineva îndrăzneala să pună în aplicare anumite principii estetice și să vorbească despre simnificații poetice. Poate că acest fenomen reprezintă în sine dovada unei realizări performante, dovada perfecțiunii în artă, când categoriile estetice și teoriile literare aproape că nu mai au nici un rost. Mă împac însă cu gândul că, într-adevăr, „cineva trebuie să te cunoască”, iar strigătul șoptit „taci / taci și ascultă...” contează mult mai mult decât analiza pertinenă pe text. Patenta de originalitate, cel puțin pe siteul nostru, îți aparține. Citesc și, slavă Domnului, mai uit puțin de literatură.

alerg, alerg, alerg (n-am nici o treaba cu poezia asta) cad, cad, cad, rad unii de mine, rad, unele, eu iti tai calea cu bratele intinse, cu torțele in maini,
eu,
umbra

“Cineva trebuie să te cunoască” îmi spui tu, Eugenia. De fapt spui în van, dar eu, cititorul, cred că vorbești cu mine. Văd poezia asta ca pe un alt dor, despre aceeași moarte, pentru aceeași despărțire. Poate unii nu au auzit muzica aceea ce duce sufletul înspre în-sus, poate nu au simțit spațiile alea blestemat de albe, poate nu au trăit amintirea turtei dulci – amară în însingurare, poate nu au simțit limita dintre 0 și 1, poate nu au trăit nici un moment simțind că nu sunt altceva decît niște abstracții, niște oameni rămași în urma cuiva drag, tare drag. Poate că nu au fost nici o clipă… umbră. Ferice de ei!.
Căci ce altceva mai poți spune cînd rămîi doar umbră alături de umbrele plecate… “cineva trebuie să te cunoască”… cineva trebuie să te fi cunoscut.

Stau și mă întreb cîtă suferință se poate întîmpla în sufletul unui om, în doar un metru și ceva înălțime, în spatele a doi ochi ce se vor veseli.
Stau apoi și mă mai întreb unde, cînd, de ce a murit… În primul rînd prietenia. Apoi colegialitatea. Apoi mă îndrept spre umanitate, ca spre ultima speranță.
Uite că mai stau și mă tooot întreb ce s-or fi vorbit spiritele, ce s-or fi sfătuit Dumnezeii ăia acolo sus, cu “Spatele” la noi, muritorii de rînd… Nu contează. De suntem mici nu avem glas. De mișcăm în front ni se spune…”ssst, treci în rînd!”

Cît despre literatura pe care o invoca primul meu antevorbitor, te felicit, Nia, că ai reușit să ai un nume pe site-ul ăsta. Și nu ai făcut asta prin bîrfă, prin ascunzișuri și folosind habar nu am ce fel de interese.

Te știu cu fruntea sus! Eu acum zîmbind altfel.

Nic Nic Nic...
n-am cum sa uit, nici n-as putea, vremurile alea incatusate teluric in care copacii se roteau si se tot roteau... am si eu tabloul pe care mi l-ai trimis pastrat la loc de cinste si ma bucur ca originalul sta deasupra monitorului tau la Chisinau:)
asa cum ma bucur ca tu continui sa ma citesti \"rar, cu priviri peste geam, cu noduri „telurice” în gât\" si ca, inca, tu crezi in mine. sper sa vina si vremea aia sa te cunosc. tare mult mi-as dori.

dorin, apoi... ce sa mai zic? ca m-ai bulversat de tot. ma uit si eu la ce-ai scris asa cum, probabil, se uita multi si nu pricep nimic, da\' nimic nimic, intelegi?:) eu zic sa stingi tortele ca mie mi-e frica de foc si de barbatii care alearga spre mine cu bratele deschise. noroc ca te-ai impiedicat:)

Elia, textul se vrea o dedicatie, nu stiu cat mi-a reusit sau cum dar ma bucur ca ti-a placut. te-ai linistit?:) lucrurile nu sunt chiar asa cum par. zambesc si eu spre tine si nu pot decat sa ma bucur (iar) ca te-am simtit aproape.

cu multumiri

pentru că nu am chef de comentarii elevate îți las un zâmbet:)

alerg in toate directiile....(nu era o declaratie)
ti-am taiat calea din ....cadere

Între înger și umbră, \"cineva trebuie să te cunoască
taci
taci și ascultă
e bine să lași spații albe în destin\".

Unii spun că umbra e îngerul. Poemul îi lasă cumva în aceeași lume, pe alte meridiane.
Doar ascult și uneori, fără a limita între zero și unu timpul în staccato, eu \"te privesc și rămân singură
îmi ridic anevoie umbra
și plec\"

Delicatețe și înțelepciune. Infuzie pentru înserările fără vârtej.

Ela

Parerea mea e ca Nia aici pur si simplu se joaca.
Cuvintele sunt ca niste ghemuri pentru pisici... le plac (lor, pisicilor), le pun la joaca si pe ganduri ca pe olitza de noapte.
\"turta dulce\", \"pofticioasa\", \"pandind iubirea\"... come on!
Bobadil.

nu vad aici un text care sa ma cucereasca sa ma emotioneze cumva dar vad aici multe persoane care vad prietenia altfel decat mine
si nu doar prietenia posibil chiar stacheta valorica a siteului

Cosmin, lasa-mi:)
Ela, dezamagirile se opresc de fapt in pragul regretului. asa se invata sfarsitul. multam pentru ganduri.
Lucian, filmul se deruleaza mult mai rapid, imbraca mai multe fete, ocoleste insa evenimentele si intamplarile in care poate intra omul. acesta este si motivul pentru care imaginile sunt puse la indoiala. mai vorbim la Iasi, sper:) multumesc
Cristiana, mi-ai intuit (ca de fiecare data) bine angoasele si diversele chipuri. multam mult.
Andu, cand ti se spune ca ai valoare literara zero si ca nu ai discernamant literar ce-ti mai ramane de facut?:) sa te joci, nu? nu se vrea nici poezie, nu se vrea urcat pe scari valorice, se vrea o dedicatie incadrata la personale si daca nici asa nu e bine am sa te rog sa-mi gasesti un loc viran unde ma pot juca in voie:) multam
Dana, incerc sa ma las de fumat dar tot n-as refuza invitatia. nu din alte motive dar noi doua n-am prea reusit sa stam de vorba in ultimul timp. multam. lumea mea e aici, acasa la mine.

cu multumiri

Este un text bun dar are cusurul acesta ca nu emotioneaza pana la lesin toate fapturile de pe acest site... dar aceasta este agonia.ro... aici ai dreptul sa fii dusmanos aiurea, sa vorbesti ca sa te afli in treaba si daca se poate fara sa te chinui sa mai argumentezi... am citit insa intr-un comentariu expresia \"stacheta valorica a siteului\" si m-a umflat rasul... in timpul in care sunt promovate creatii de toata jena care tin saptamani in sir prima pagina a agoniei, recomandate pe criterii extraterestre, e de-a dreptul caraghios sa se faca aceasta remarca pe textul Niei.
Nichita este mult prea educata sa-si permita un schimb de replici care sa aiba continut zero... apreciez atitudinea ei si nu pot decat sa ma amuz cum se fac de ras unii pe aici.