dragostea ca un asasin plătit

poezia ta e ca o ferestra deschisa inspre mare, a unei camere plina de panze albe, lumanari si pereti albi cu un parchet laminat lucios. e confesiva, asa cum scrii tu-n general, dar nu plictisitoare sau previzibila. imi place imaginea gandului care asemenea unui sinucigas se arunca in fata masinilor. de asemenea dupa urmeaza un fel de controversa asupra trecutului. probabil ca nu are rost sa spun ca trecutul se numeste trecut tocmai pentru ca tre sa ramana in urma, stii tu mai bine asta. de asemenea nu stiu daca de un barbat sau nu ai nevoie dar eu pot s-o rezum mai simplu: you need to move on oricum oricand in orice fel. ultima strofa e chiar tare. mi-am imaginat potentiometrul, efectul dinamic, bassul bubuind, urechile, vibratiile. felicitari pentru un poem care seamana cu doua palme impreunate si despicate putin, atat cat sa poti sa suflii in ele, si sa le incalzesti, ca pe timp de ger.