sensul portocalelor

iubirea asta o încalț o respir vine în chip de femeie aproape goală îmi închipuie trecutul și-mi amintește viitorul se amestecă prin simțurile mele precum flacăra lumânării fără să dea umbră eu mor acum tu mă croiești la loc după aceeași măsură doamne ce neghioabă sunt un monument locuit de mine însămi învăț cum să-mi lungesc viața nu cum să-mi amân moartea să mi se agite lăutarul la ureche să-mi răscolească măruntaiele nici un pictor nu va mânji pumnalul lui brutus teribil gând abia atingând pământul morții mi-au plutit mereu înainte precum arcușul trage nota cu întârzieri savante iubirea mea coboară cu încetineală nu intră în alta asemeni culorilor iată ce impersonală sunt eu prefer discuția ușor infatuată îmi pun masca peste adevăratele intenții felul meu de a fi a stricat multe socoteli mă storc în imediatul sufletului (amestecul meu preferat de adăpostire) semănând a valsuri false în legănări de ah ah ah posesiuni diluate o singură pernă o venus reverențioasă cu pijamaua mea cu intonații de uluire servindu-mă de cot ca să-mi sprijin capul absolut sculptat cu picioarele împreunate în repaus stânjenit cresc priviri anonime zumzet pasional la început de primăvară lovindu-se de sâmbetele când numărul tranzacțiilor sexuale depășește cu mult calculele cele mai optimiste îmi controlez pornirile ridic o povară de sentimente și plec .