sfat

(scriu aici, sperand ca nu vei citi asta niciodata... iti citesc poeziile cu mare placere. imi plac enorm. dar orice incercare de a zice ca sunt superbe sau ca pur si simplu le iubesc nu ar avea sens. totusi, poezia aceasta parca ma raneste, ma doare, distruge in mine si picul de saracie, durere si desertaciune care inca mi se taraste prin oasele.
cand am trecut peste \"Slefuieste-ma bine, pana ajungi
/La ceea ce-ti trebuie\" mi-am dat seama ca am ramas miscat mai mult decat la orice poezie pe care am citit-o vreodata. cred ca \"Stii bine ca nu-mi place/ Sa-mi fie spionate/ Pana si tacerile...\" spune cel mai clar si dureros resemnarea despre care direct sau indirect este vorba. aici imi inchei marturisirea. nu stiu daca pot sa iti urez ceva frumos acum,
dar am face un lucru maret daca nu am arunca amintirile la gunoi).
cu multa dragoste, raul.

am citit:)
e un poem vechi si tu ai scris atat de frumos aici ca nu-mi ramane decat sa stau si sa ma minunez de trecerea ta prin gandurile mele de atunci. de fapt, e un poem scris prin 2000.
si te-as intreba: cine esti tu cel care scrii atat de frumos?:)
multumesc...

Scriu aici, sperînd că vei citi (ca să-l parafrazez pe romanticul Raul).
E limpede că sînt persoane pe acest site, care își metamorfozeză suferința în poezie, spre cîștigul și salvarea lor, dar și a noastră...
Iar ca să te parafrazez pe tine, întreb: Cine ești tu, dacă în 2000 aveai aceste viziuni?