enea gela

îmi spuneai găsești cafeaua gata făcută gata făcută și gata băută lucrurile pe care le pui grăbită pe tine cu o timidă încercare de conciliere își aliniază arogant fantomele să-ți intre

și mie îmi stă gândul tot la tine zid lavabil din pietre de râu pictat pe margini cu sărbători gregoriene ce golgote în dreptul fiecărei zile pierdute ce semne rupestre pe-o gură

de câte ori încerc un poem despre toamnă verdele levitează către păsări călătoare mute în stare să-nghită clorofilă până face primăvara implozie și-mi sare pe gulerul cămășii câte-o

că sunt în stare să te iubesc apatrid precum ploaia oaspete de-o secundă în ochii frunzei pe linia de front a tunetelor unde se află timpanul strâmt al timpului meu

bărbați care s-au prăbușit înainte de-a ajunge la mine am auzit acel zgomot pe care-l scoate o inimă când se lovește de pereți și vine înapoi turtită unii poate-au murit de moarte

pisica lui eve a intrat sub colțar când voiam să-l mutăm după câteva ore am găsit-o făcută afiș felul cum o strângea eve la piept m-a făcut să cred că dragostea are o singură vârstă și

Colind din Pacific de Ștefan Baciu Peste păduri de bambus și de cocotieri din Honolulu până în Baleare între banane și între umbre de brazi steaua sus răsare! Peste trecut de

I

atâția ani s-a oprit apa între două și patru n-am apucat să-mi spăl multe răni program de liniște între două și patru criză identitară somn obligatoriu îmi visam granița o fașă

noaptea asta ploaia s-a mutat într-un alt nor a ocolit acoperișul nostru îmi spun rugăciunea dumnezeu face o gaură-n cer și mă privește de parcă eu aș fi vinovată frigul stă-nchis în mine

ferestrele țin prizonieră ultima respirație a luminii lui februarie... femeia privește pe geam și numără ghioceii răsăriți în răzoare cum număra cândva

au pus pământ pe tine, credeai că e cer, îl strigai pe dumnezeu prin megafoane; și ți-a răgușit vocea, s-a împrăștiat pudra: cenușa parfumată a eonilor. pot căpăta orice formă

toate ploile s-au adunat în trupul unei singure prigorii de când frigul i-a pătruns în oase și din oase în sânge coagulând mici insule de liniște albă când intră infirmiera cu ceaiul vorbele

așa că cel mai frumos dar este să apuc bătrânețea cineva să mă premieze că sunt normală în comparație cu teo la 85 de ani teo cădea-n copilărie jucându-se cu o mâță balansa din

ne prefacem că n-am văzut niciodată vânătorul masturbându-se în fața animalului împușcat între ochi cu gândul la femeia lui gonflabilă scăpată din buzunarul rupt al făgăduinței... îmbrăcăm

cumpără de la mine cuvinte de dragoste ia-le în luna de miere înseamnează-ți continentul cu cenușa lor și vei ști să te întorci acasă

de mult trebuia tăiat cocoșul ăsta, ascunde cântecele sub pene; la 5 dimineața, în loc să ne dea deșteptarea, își așază singur capul pe butuc și așteaptă, cum i-a așteptat bunicul pe

gata cu poezia despre dumnezei despre îngeri vagabondând pe aleile strâmte ale cuvintelor gata cu traseul frustrărilor marcat de bornele unor silabe gâfâite spaimele vor dospi apocalipsele

fără el chipul ți se scufundă într-o veneție mirosind a mâl prin cimitirul lichid moartea caută solidaritate de grup regie mută onomatopee ce dispar pe rând dumicate în