Poezie
dac-aș fi mamă de băiat
2 min lectură·
Mediu
i-aș alege numele iuri/ și
ca animal de companie un urs carpatin/ unul mândru
să evite containerele de gunoi și în niciun caz să nu sfâșie mâna
ce ține cu strășnicie o pâine
l-aș învăța că oamenii au două fețe
pe cea de sărbătoare o folosesc când li se-aprinde sufletul ca un far
luminând drumul copiilor abandonați sau al bătrânilor cu alzheimer
a doua față este cea de toate zilele dublu stratificată în stare
să încaseze palme și să riposteze într-o altă viață pentru că
în viața asta sunt ocupați să mai adauge un etaj să schimbe mobila ori
să-și angajeze copiii pe o leafă babană
dac-aș fi mamă de băiat desigur l-aș învăța cum să se poarte cu femeile
care nu-i sunt nici mamă nici bucătăreasă și nici infirmieră
să meargă pe vârfuri în istoria lor recentă
cu fruntea sus și fără zgomot de trâmbițe
dac-aș fi mamă de băiat l-aș trimite după
criminalul ce și-a ucis iubita cu 15 lovituri de cuțit
să-i planteze sub pernă cuțitul ca să nu poată visa altceva decât cum i se apropie
lama rece de beregată
iertarea să crească sub ploaie și vânt niciodată sub pielea lui
dac-aș fi mamă de băiat i-aș demonstra pe viu că oricâtă poezie bună s-ar scrie
nu va fi suficientă pentru vindecarea completă
o rezervă de suferință cathartică se va găsi și în cerșetorul de la metrou
fost profesor de matematici
și în curva ce se-ntinde cu toți ca să-și trateze odrasla autistă
și dac-aș fi mamă de băiat aș încerca să-l conving că mintea omenească
e un altfel de cer pe care nu vei putea să-l stăpânești prin cădere
04920
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- enea gela
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 274
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
enea gela. “dac-aș fi mamă de băiat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/poezie/14196086/dac-as-fi-mama-de-baiatComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
sper să iti placă, Gela :)
dacă aș fi mamă de fată
i-aș arăta că psihicul nu e o casă,
ci o parcare subterană în care umbrele își lasă farurile aprinse,
și uneori te orbește lumina lor tulbure
i-aș spune că oamenii se agață de sufletele noastre
ca niște chiriași temporari
care vor să ne schimbe mobila interioară,
decorul convingerilor,
chiar și arhitectura emoțiilor
fără să ne ceară voie,
și că trebuie
să știe când să-i evacueze,
ca să nu se trezească devenind o altă persoană
în propria-i casă
dacă aș fi mamă de fată
i-aș explica faptul că vinovăția
are aceeași arhitectură ca un spital vechi:
holuri infinite, uși care scârțâie
și asistente care îți greșesc mereu numele
i-aș da o lupă mentală
să identifice microfisurile din povestea ei,
așa cum un geolog caută falia
care va declanșa următorul cutremur interior,
și i-aș spune:
nu toate rănile trebuie reparate,
unele sunt chiar ferestre -
pe unde intră un aer curat.
dacă aș fi mamă de fată
aș învăța-o că frica e un animal nocturn
cu ochi fosforescenți,
care adoarme numai dacă își liniștește mintea,
iar anxietatea e o vioară rigidă
care începe să cânte singură
când uită să tragă jaluzelele gândurilor
i-aș arăta că dragostea
e mai mult decât un sentiment,
e uneori un diagnostic
pe care îl primești după o consultație prea scurtă,
și, dacă nu ceri o a doua opinie,
poți ajunge să trăiești toată viața
într-o relație care ține perfuzia de iluzii mereu ridicată
dacă aș fi mamă de fată
i-aș pune în bagaj câteva metafore esențiale:
- una pentru zilele când nu se simte întreagă,
ca să-și amintească faptul că oamenii
sunt făcuți din fragmente compatibile
ce nu se așază niciodată perfect;
- una pentru rușine,
ca să vadă că rușinea e doar un ecou
care nu mai are sursă;
- și una pentru curaj,
ca să știe că uneori curajul nu face zgomot,
ci vine încet, ca un antivirus psihic
care șterge ce nu-i aparține.
dacă aș fi mamă de fată
aș învăța-o să stea în picioare în propria ei minte
chiar și când emoțiile fac valuri înalte,
și i-aș spune:
cine nu te poate privi în ochi
nu are voie să îți atingă destinul
și la final,
i-aș lăsa în palmă o singură frază,
suficientă ca o hartă emoțională completă:
ai tot dreptul să-ți fii ție însăți lume
te iubesc, fetița mea -
îmi doresc doar să-ți fie bine.
dacă aș fi mamă de fată
i-aș arăta că psihicul nu e o casă,
ci o parcare subterană în care umbrele își lasă farurile aprinse,
și uneori te orbește lumina lor tulbure
i-aș spune că oamenii se agață de sufletele noastre
ca niște chiriași temporari
care vor să ne schimbe mobila interioară,
decorul convingerilor,
chiar și arhitectura emoțiilor
fără să ne ceară voie,
și că trebuie
să știe când să-i evacueze,
ca să nu se trezească devenind o altă persoană
în propria-i casă
dacă aș fi mamă de fată
i-aș explica faptul că vinovăția
are aceeași arhitectură ca un spital vechi:
holuri infinite, uși care scârțâie
și asistente care îți greșesc mereu numele
i-aș da o lupă mentală
să identifice microfisurile din povestea ei,
așa cum un geolog caută falia
care va declanșa următorul cutremur interior,
și i-aș spune:
nu toate rănile trebuie reparate,
unele sunt chiar ferestre -
pe unde intră un aer curat.
dacă aș fi mamă de fată
aș învăța-o că frica e un animal nocturn
cu ochi fosforescenți,
care adoarme numai dacă își liniștește mintea,
iar anxietatea e o vioară rigidă
care începe să cânte singură
când uită să tragă jaluzelele gândurilor
i-aș arăta că dragostea
e mai mult decât un sentiment,
e uneori un diagnostic
pe care îl primești după o consultație prea scurtă,
și, dacă nu ceri o a doua opinie,
poți ajunge să trăiești toată viața
într-o relație care ține perfuzia de iluzii mereu ridicată
dacă aș fi mamă de fată
i-aș pune în bagaj câteva metafore esențiale:
- una pentru zilele când nu se simte întreagă,
ca să-și amintească faptul că oamenii
sunt făcuți din fragmente compatibile
ce nu se așază niciodată perfect;
- una pentru rușine,
ca să vadă că rușinea e doar un ecou
care nu mai are sursă;
- și una pentru curaj,
ca să știe că uneori curajul nu face zgomot,
ci vine încet, ca un antivirus psihic
care șterge ce nu-i aparține.
dacă aș fi mamă de fată
aș învăța-o să stea în picioare în propria ei minte
chiar și când emoțiile fac valuri înalte,
și i-aș spune:
cine nu te poate privi în ochi
nu are voie să îți atingă destinul
și la final,
i-aș lăsa în palmă o singură frază,
suficientă ca o hartă emoțională completă:
ai tot dreptul să-ți fii ție însăți lume
te iubesc, fetița mea -
îmi doresc doar să-ți fie bine.
0

Felicitări. M-a atins.