locuiesc într-un zgârie-nori

De pe acoperişul “zgârâie-norilor” oamenii par “furnici” şi lumea prin care se mişcă o miniatură, iar când “iubirile” se încarcă cu “intemperii”, furtuni, crize şi seisme, îşi multiplică “rănile” şi încarcă în exces oamenii în care se manifestă reactiv cu un “bagaj emoțional” ambivalent.

Gela, am citit de dimineată poemul tău dar nu am avut răgazul necesar să las un comentariu. Voiam să iti scriu că îmi place acea luciditate poetică rară ce o descopăr în poezia ta ( tandrețe și ironie în același timp). Îmi place felul în care amesteci gesturile banale cu reflecția profundă, fără să pierzi ritmul firesc al gândului, totul se leagă la tine, are continuitate. Finalul, cu ploaia și „captura de ecran”, lasă o melancolie modernă, perfect echilibrată între real și virtual ( omul, da, e o furnicuță)...
Felicitări!

gratitudinea mea. Dragilor, Erika și Răzvan, mă înseninează faptul că acest text v-a provocat la o lectură empatică și la o receptare critică pozitivă.