Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Jurnal

acest fel de dragoste

1 min lectură·
Mediu
și voi trăi într-o zi bucuria de a mă afla lângă tine/ gustul acelei dimineți când nu mai am nimic de făcut/ nimic de spus tu o să mă vezi cu alți ochi mâinile care deopotrivă au mângâiat și au lovit mâinile nu vor mai fi grinzi de susținere pentru case plutitoare voi trăi într-o zi bucuria de a părea atât de subțire încât să-ți trec prin cercurile respirației desăvârșită acrobație a supunerii aerul va curge dintre stativele cu hărți în formă de patrie eu o să mă așez pe jos nemișcată până îmi vor da frunze/ până mă vor paște turme de erbivore cu clopoței la gât
0107.553
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Jurnal
Cuvinte
108
Citire
1 min
Actualizat

Cum sa citezi

enea gela. “acest fel de dragoste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/jurnal/14117750/acest-fel-de-dragoste

Comentarii (10)

Autentifică-te pentru a lăsa un comentariu.

Distincție acordată
Un sentiment frumos, o poezie foarte frumos clădită, cuvinte potrivite, mulțumesc pentru postare.
0
@enea-gelaEGenea gela✓
Mulțumesc, Eugenia Reiter! Tu nu bănuiești cât mă bucur eu, când te conving!!!
0
@enea-gelaEGenea gela✓
Cristina Monica Moldoveanu, pentru mine ești o adevărată poetă! Și o stea de la tine are lumină specială!!!
0
Distincție acordată
@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu✓
Poemul e conceput bine și cel mai mult îmi place că nu spui explicit și cu fiecare rând descoperim acel fel de dragoste.

Undeva la mijloc e puritatea poeziei, sclipirea de care poemul avea nevoie:

voi trăi într-o zi bucuria de a părea atât de subțire
încât să-ți trec prin cercurile respirației
desăvârșită acrobație a supunerii

Diminutivul clopoței taie din profunzime, mai ales asociat cu turme, care presupune ceva masiv, puternic. Stea.


0
@enea-gelaEGenea gela✓
Da, e un fel de dragoste și acest feedback, venit din partea cititorilor. Mulțumesc, Carmen Sorescu!
0
@sorin-stoicaSSSorin Stoica✓
Suav și înțelept textuleț, parcă trăit aievea de autoare, altfel nu ar avea, zic eu, bulele acelea de emoție.
0
@enea-gelaEGenea gela✓
Parcă trăit, da...și retrăit acest text prin cititori! Mulțumesc, Sorin Stoica.
0
TNtea nicolescu✓
"nu vor mai fi grinzi de susținere pentru case plutitoare" deosebit de intens versul acesta, Gela, cautare, speranta si chiar incredere cum de altfel spui in finalul poeziei tale.

Mi-a placut...e poezia aici.

Tea
0
@enea-gelaEGenea gela✓
Tea, frumoasă surpriză mi-ai făcut! Mă bucur că te afli printre cei care apreciază ce/cum scriu eu.
0
@bratu-ana-larisaBLBratu Ana Larisa✓
Foarte frumoasă metafora de cădere în inconstient!
0