Jurnal
copilărească II
pisica lui eve
1 min lectură·
Mediu
pisica lui eve
a intrat sub colțar când voiam să-l mutăm
după câteva ore am găsit-o făcută afiș
felul cum o strângea eve la piept m-a făcut să cred că dragostea
are o singură vârstă și niște granițe atât de ascuțite
că taie până la os
lacrimile i se-mpreunau
litere dintr-un alfabet scris în carne vie
de-atunci nu am mai văzut-o pe eve plângând / ține
plânsul în ea cum ține pământul pânza freatică
mai târziu multe chipuri s-au șters
pisica lui eve plată ca o bucată de carton presat
nu s-a șters cu nimic e un tablou mișcător / care
își bate singur cuiul
și se-agață
pe zidul oricărei încăperi unde locuiește stăpâna sa
eve are coșmaruri se vede înconjurată
de mii de pisici
clonele lui kity jucăușa
printr-o amarnică luciditate
eve nu acceptă furtul identității
mă întreabă de ce visăm cine merită
atâta pedeapsă
00947
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- enea gela
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 146
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
enea gela. “copilărească II.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/jurnal/14177402/copilareasca-iiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
