copilărească

singura dată când am avut un brad a fost după Sfântul Ioan îl aruncaseră în stradă părinții Lunei fata cu nume de satelit nu se-nvârtea-n rotație sincronă cu Pământul cum se-nvârte Luna cea adevărată dar avea forță gravitațională părinții (vecini cu bunica maternă) respirau doar pe orbita ei mama (care-mi citise-n priviri) a târât zece kilometri prin zăpadă bradul abandonat până la noi acasă mă uitam la ramurile verzi cum se scuturau printre fulgi îngrozită că vom ajunge cu bradul chel / totuși a fost un brad frumos mai avea stanioluri de la bomboanele mâncate de Luna le-am mirosit înfiorată trăindu-mi clipa de grație plăcerea aluneca pe gât ca o bomboană aromată noaptea am visat că în grădina noastră a crescut o pădure de brazi cerul de deasupra casei ar fi fost o parcare bună pentru steluțele din vârful lor pădurea visată de mine era una din pomi de Crăciun încărcați cu bomboane aș fi vrut să nu mă mai trezesc din visul meu de zahăr și sclipici însă nimeni nu rămâne definitiv decât în ultimul vis