enea gela

avem aceeași grupă de sânge/ aceiași părinți aristocrați ne-am tratat bolile în aceleași spitale arondând tristețile planetei contemporani cu bunicii și străbunicii noștri / câtă bătrânețe

am rătăcit drumul spre tine țară verzi sunt câmpiile invidiei defrișate colinele credinței sclipesc în zare scăfârlii chele de eunuci precum un schior alunecă visul jos tot mai

la noapte se schimbă ora evadez din contextul întâmplărilor voi avea o oră în plus/ ori în minus dacă las de la mine forfotesc secundele în meningele orei de schimb pregătite să

m-am născut odată cu frigul a intrat în scâncetul meu și-n țipătul mamei desfăcându-i privirea din copci de-ntuneric și gheață căuta vânătorii lunatici... vrabia sufletului temătoare sta pe-o

ploaia care ți s-a dăruit nu doarme sub pleoapă prefăcută-n stalactită dintele ei sălbatic trece prin acoperișul cărnii pândește singurătatea intrată-n descompunere spală aerul îi netezește

mă culc seara cu patru stele pe umăr general peste armata de șoareci flămânzi care-mi rod gândurile doldora de poezii dimineața chițăitul lor mulțumit e cea mai bună

sigur că am ochii umflați/ privirile baloane de săpun turbionate în aerul pe care-l respiră ai mei (care ai mei ?!) dacă suntem puțini cei ce vorbim (pe înțelesul necuvântătoarelor) și mai

în fața unui singur altar am sărutat lama cuțitului trupul se-ncorda curgeau pe sub unghii valuri de sare îmbrăcând în straturi albe fiecare icoană chipul Maicii Domnului

preferam cuvintele lungi în jocul de scrabble ca un drum spre tine se-ntindeau pe tabla cartonată în geometrii aleatorii tu punctai formând cuvinte scurte lângă săbiile încrucișate

fiecare toamnă îmi picta pe piele câte-un bărbat întârziat intra așa de firesc în decor încât niciodată nu am întrebat dacă și ce a apucat să ia cu el de pe câmpul ultimei bătălii destul că

pe cocoașa vreunei silabe nonconformiste cu cine cade la învoială hingher în lasoul căruia turbarea are farmecul ei voalat muzica ei de noapte bună dar o faci de parcă ai lua pastila de

am vrut să m-aplec s-o adun într-un sâmbure să-l pisez/ și să-l presar cum presăra bunica semințe de flori după un timp devenea colorat tot pământul mirosea atât de frumos pe-atunci îmi

despre absență când doi oameni se-ngroapă în molozul casnic multă vreme și nu le plânge nimeni de milă pentru că și mila a fost îngropată odată cu ei până se nimerește cineva care dă cu piatra-n

unde nu există marcaje pentru interdicții între elocință și psihoză drumul se face pe ambele sensuri aici există țara tuturor posibilităților cei vii își cară în spinare morții păpușile duc în

știam că bărbații/ prin urmare și john au un fel de suprainimă unde adăpostesc iubitele stau acolo cuminți până își fac ei puțin timp liber să le scoată în lume se

sunt prizonieră în cetatea aceasta sărut icoana lumii roasă pe margini de iepuri flămânzi afară groparul împlântă cazmaua în umbra lunii desenând o lună mai mare sunt prizonieră în

se aplaudă căci îmi adun vertebră cu vertebră să nu-mi fie teamă de fantomele orașelor mișcătoare de pahidermele liniștii pe marile bulevarde mitraliate și te-ntreb doamne adevărat este

nu te străduiești suficient îmi reproșezi între două înghițituri acide dar iubi minciuna este un adevăr/ din care au plecat oameni dragi mă lupt cu umbre mimetice în același sâmbure de aur