(care ai mei?!)

sigur că am ochii umflați/ privirile baloane de săpun turbionate în aerul pe care-l respiră ai mei (care ai mei ?!) dacă suntem puțini cei ce vorbim (pe înțelesul necuvântătoarelor) și mai puțini suntem cei ce vedem natural / într-o senectute lăbărțată de frică asemenea unei valize cu explozibil/ unde zările se sparg de realitate cu tumultul valului lovit de stabilopozi ce-am trăit eu am descris în rapoarte către un dumnezeu imaginar în parteneriate/ proiecte/ și accidental în poezie ce n-am trăit mă străpunge pe dinăuntru caută corporalitate sunt îngrozită de ziua când mă vor arăta cu degetul pe stradă fugiți asta e femeia ce naște monștri îi îmblânzește s-o gâdile la tălpi până moare de râs sunt îngrozită că ei chiar vor crede ce spun vor fugi care încotro o să-mi intre pe sub haine tot vântul deznădejdii lor toată ura îmi va fi din ce în ce mai greu să merg pe pământ