fiecare obiect păstrează un fragment de umbră
a ta
poze făcute-n concedii când uitai
de prejudecăți
fericirea însemna
o-nghețată la cornet prelinsă pe degete
două țigări
îi plăceau pajiștile cu mușețel sălbatic
prindea-n menghina degetelor câte trei patru fire
decapitându-le
amorsa parfumului puternic ținea lumea aproape
mama n-ar fi bănuit niciodată
că din
a venit vremea să pleci mamă
fii senină
botul catifelat al tristeții nu se mai lasă mângâiat
nu-i înghesui pe gât iarbă uscată
fii senină
îți spun de zece ani de când vin în salonul acesta
se prăbușește în tine o mare iubire
nu sună a piatră nici a liniște
siesta dintre a fi și a dispărea
ca să treacă timpul
al tău
al său
(al vostru niciodată)
îți numeri degetele de la
după 6 săptămâni de la dezalcoolizare
Olga
gândește pozitiv
în ciuda
RH-ului negativ și a sângelui
amestecat
cu apă distilată
intră-n cârciumă
ridicând brațul
ave
îi spune
la 1 decembrie soldații trec pe sub arcul de triumf
el se pregătește din timp pentru ziua aceasta
își lustruiește arma cu mișcări atente și lungi
până ce aude cum picură din gâtlejul
doar tu miroseai a veșnicie
ori poate așa mi s-a părut atunci
când improvizam
voievodatele ploilor calde
refrenul cerșetorului de la metrou
care
se-mprietenește cu treptele
hrănește un pluton de execuție instruit
să ucidă de la fereastra dormitorului
sub masca băieților de treabă nadejda știe că-ntr-o bună zi
unul îi va gâdila ceafa cu o bucată de gheață
I
înfrângerile sunt
lumini de avarie
la fiecare succes un pocnet
am mai scăpat de una/ zic
nu știu dacă trebuie să mă bucur
îmi rămâne inima în beznă
II
mâinile mele
ai devenit nonșalant cu plecările
gălăgioase
ultimul strop de Porto înnoadă ligamentele acelui „adio”
SUPREMUL
fisurând timpanul singurei stele
care te-ar fi crezut al ei
dacă
indiferent
ce moarte îți alegi
mâna rămâne
și
glonțul pe firul narativ
spre tâmpla dreaptă
mâna și
forcepsul
care-ți trage creierii afară
pentru baia săptămânală
(baia de weekend)
mâna
mâna aruncă spre casa cu stafii
cocktailuri molotov
umilă
pasărea îți împrumută vocea
tu dai de băut ultimul poem în care-ai suferit
și pe sub piele
dulăii rup
nopțile când nu spun rugăciuni tu ești rugăciunea mea
alianța mea cu popoare de îngeri
ți-amintești?
nu se lipea de mine nicio boală / învățasei descântece
de transfer al durerilor
le
a fost prima mea dragoste katarița
una nu foarte mare
două vagoane și-o locomotivă
suficiente cât s-o declar
zeitate tutelară între poiana mare și calafat...
katarița știa să tușească în
timpul se așterne la picioare ca o blană de urs
păstrând în ochii vitroși ura atavică
n-au fost de-ajuns silabele moi ale minciunii
chipul din oglindă pe el l-am zgârâiat
într-un act de dreptate
ninge prima oară în an
mimetic
din perspectiva păpușilor abandonate
ninsoarea e o liniște agățată de rochii
mătură lumina vitrinelor
din perspectiva lui dumnezeu
ce poate fi
își linge
când pierzi și ultimul tren
vorbești prin pereții unei închisori de sticlă
conturând forma inimii pe geamul aburit și opac
ești hamalul obligat să care bagajele altora
bucuria și ura lor
îmi pun mâinile peste ochi și lumea devine frumoasă
ca o femeie după un machiaj profesionist
mă prefac utilă celor din jur/poate chiar sunt
cum știu eu să dozez câte lingurițe de cafea și cât
risc: să poți să te dezbraci de trupul tău
și-un altul mai frumos să nu te-ncapă...
dragostea-cratimă pusă-ntre două vieți
ce nu se rostesc intotdeauna în aceeași silabă...
nu mai miroase a om
în liniștea din care cresc
plante carnivore
miroase a lanțuri uitate pe gleznă
fiecare verigă își zăngănește hipnoza
vulturii scufundă cuiburile
apoi
a nins mai mult decât ieri și mai puțin decât în copilărie
iernile vin de sus
de foarte sus
acolo apa se face zăpadă cum se face vinul
cântec de pahar
mi-am pregătit ghetele și
ne-am cunoscut în gară amândoi revendicând
același geamantan ce s-a dovedit al necunoscutei
pe care-am urmat-o supuși călcând pământul
însămânțat cu vulturi
când lumea discută pe la spate și apple se grăbește să nu fie întrecut
de alt apple
ploaia se grăbește să cadă iarna se grăbește să vină
și eu mă grăbesc înspre tine my love înspre nimeni
m-am dus la femei
sunt vinovat
strepezit și zurliu
acoperă crima cu părul tău lung
pictează-mă-n vitralii de nesomn
dacă vezi că mi se rupe sufletul
pune-mă-n ghips
sunt bolnav